Bâlbâială pe tema structurii subiectelor pentru Bac și EN. Ministerul Educației s-a răzgândit în privința testelor grilă

Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

Ministerul Educației a dat-o la-ntors în privința introducerii testelor grilă, din 2019, la probele de la Lb. română și Matematică, organizate în cadrul Bacalaureatului și în cadrul Evaluării Naționale.

Florian Lixandru, secretarul de stat pentru învățământ preuniversitar, a declarat pentru Hotnews.ro că Ministerul Educației urmează să decidă în ce formă vor fi subiectele de la BAC 2019 și de la Evaluarea Națională. Asta după ce, miercuri, modelele ar fi fost publicate din greșeală, iar ulterior retrase de pe site-ul dedicat.

”Am hotărât împreună cu doamna ministru Plumb ca mâine să discutăm oportunitatea schimbării structurii examenelor împreună cu părinții, elevii, reprezentanții Consiliului Național de Evaluare și Examinare. Mâine va avea loc o consultare cu toată lumea la minister. După discuția de mâine vom ști cum vor fi subiectele, dacă mergem pe vechiul format sau introducem testele grilă”, a declarat Florian Lixandru, citat de HotNews.

Acesta declară că introducerea testelor grilă nu este sigură în acest moment, deși decizia privind introducerea acestor teste a fost luată astă vară, după rezultatele de la examenele naționale.

„Ca să reducem gradul de subiectivism am zis să introducem și itemi de tip obiectiv unde nu ai cum să întorci că e 1 sau e 2 răspunsul, n-ai ce să interpretezi acolo. Și am zis să introducem și astfel de itemi într-o anumită pondere. Asta a fost intenția. Totul spre binele copilului, să se vadă că facem ceva, că luăm o măsură pentru că copiii nu au nicio vină. Asta a fost rațiunea”, a explicat Lixandru.

Citiți și:  Teste grilă la toate probele de la Bac și Evaluare Națională, din 2019

Vineri, Ministerul Educației va avea o întâlnire cu elevii și părinții pe tema viitoarelor subiecte.

Florian Lixandru mai crede că o evaluare făcută integral pe teste grilă ar fi mult mai obiectivă.

 

Image