BURSE ELEVI. Regulamentul de acordare a burselor va fi modificat, începând cu anul școlar viitor, astfel că bursele de merit vor mai fi acordate doar elevilor cu medie peste 9,50. Pentru cei mai buni din fiecare clasă, cu medie sub acest prag, dar peste 7, vor fi acordate burse de reziliență, de care vor beneficia, totodată, și copiii cu afecțiuni cronice sau oncologice.
Bursa de merit va rămâne la 450 de lei pe lună, dar va fi acordată numai elevilor care au medie peste 9,50. „Se acordă tuturor elevilor cu media anuală de cel puţin 9.50. Pentru clasa a V-a se va lua în considerare media primelor două intervale de învăţare ale anului şcolar în curs. Pentru clasa a IX-a, similar, se va lua în considerare media de admitere la liceu. Pentru toţi ceilalţi elevi se va lua în considerare media anului şcolar trecut. Bursele de merit se acordă în continuare şi elevilor care au obţinut premiile I, II sau III la etapele judeţene ale olimpiadelor şcolare recunoscute de Ministerul Educaţiei, premiul I la etapele naţionale ale concursurilor sau competiţiilor şcolareşi extraşcolare, recunoscute şi finanţate sau nefinanţate de Ministerul Educaţiei şi elevilor care au obţinut medaliade aur sau locul I la campionatele naţionale organizate de Federaţiile naţionale olimpicesau la probele olimpice. Nursa de merit va avea acelaşi cuantum ca şi până acum, de 450 de lei pe lună”, a anunțat Ligia Deca.
Aceasta va putea fi cumulată cu bursa de reziliență, o nouă categorie de bursă pentru elevi. ”Ordonanţa despre care vorbim astăzi prevede introducerea în lege a unui nou tip de bursă, bursa de rezilienţă. Scopul acestei burse este de a motiva şi elevii care au în acest moment şi rezultate medii, să progreseze. Este o formă de a stimula progresul individual în învăţare. Cuantumul bursei de rezilienţă va fi de 300 de lei pe lună, iar bursa se va acorda elevilor care au obţinut cel puţin media anuală 7 şi se află printre primii 30% dintre elevii din clasă, din punct de vedere al rezultatelor. De bursa de rezilienţă vor beneficia şi elevii cu afecţiuni oncologice sau cronice, şcolarizaţi pentru o perioadă mai mare de 4 săptămâni în cadrul aşa-numitei şcoli din spital sau la domiciliu. Aceasta este o categorie nouă de beneficiari, introdusă acum, atât la bursa de rezilienţă, cât şi la bursa socială. În ceea ce priveşte bursa de rezilienţă, pentru elevii claselor a V-a se va lua în considerare media primelor două intervale de învăţare din anul şcolar în curs, iar pentru elevii din clasa a IX-ase va lua în considerare media de admiterela liceu. (...) Bursele de merit şi de rezilienţă, cumulate, se acordă pentru minim 30 la sută dintre elevii fiecărei clase de gimnaziu şi liceu, inclusiv pentru învăţământul profesional şi dual. Se menţine astfel măsura acordării burselor pentru primii 30 la sută dintre elevii fiecărei clase şi în continuare vom încuraja elevii să înveţe mai mult. Doar în situaţia în care la nivelul ueni clase, bursele de rezilienţă şi cele de merit, cumulate, nu vor reprezenta 30 la sută din totalul elevilor, acest procent poate fi mai mic de 30 la sută”, a mai explicat ministrul.
BURSE ELEVI. Ministerul Educației pregătește schimbarea metodologiei
O altă noutate va fi că bursele sociale vor putea fi acordate până la vârsta de 30 de ani, pentru a include cât mai mulți beneficiari din programul „A doua şansă” sau pentru formele de învăţământ cu frecvenţă redusă, neangajaţi pe piaţa muncii. De asemenea, pentru susţinerea performanţei, s-a introdus prevederea prin care elevii care obţin locurile I, II sau III sau menţiune la jocurile paralimpice, jocurile olimpice de tineret, să beneficieze de bursă de excelenţă olimpică I. Dat fiind faptul că valoarea burselor acordate în perioada septembrie-decembrie a anului şcolar 2024 - 2025 este deja prevăzută în bugetul anului calendaristic 2024, s-a propus menţinerea şi în anul şcolar viitor, adică 2024 - 2025 a cuantumului burselor la aceeaşi valoare ca până acum, excepţie făcâtd bursa de rezilienţă”.
Bursa de rezilienţă, bursa socială și cea tehnolgică vor fi de 300 de lei/lună.
Toate categoriile de burse pentru elevi vor fi acordate doar celor care au obţinut media 10 la purtare sau au calificativul FB la finalul anului şcolar anterior. Elevii care acumulează mai mult de 10 absențe nemotivate într-o lună nu vor beneficia de bursă pentru perioada respectivă.
Proiectul privind regulamentul de acordare a burselor pentru elevi în anul școlar viitor a fost pus publicate spre consultare și poate fi accesat AICI.