Elevii echipei de robotică de la CNMV Ploiești RO2D2 au revenit în țară cu titlul de campioni și cu trofeul prestigioasei competiții FTC Maryland Tech Invitational.
Maryland Tech Invitational (MTI) este o competiție impresionantă organizată de prestigioasa Universitate „Johns Hopkins” din Baltimore, SUA. Anul acesta, concursul a reunit 40 de echipe de top din cadrul FIRST Tech Challenge (FTC), iar trofeul a ajuns la Ploiești, datorită membrilor RO2D2, care a stabilit și un nou record mondial, prin câștigarea tuturor meciurilor.
„Inimile noastre sunt pline de bucurie și mândrie, căci voi ați reușit să aduceți acasă trofeul competiției Maryland Tech Invitational.
Performanța voastră extraordinară este rezultatul unor eforturi neobosite, al pasiunii și al spiritului inovativ care vă caracterizează.
RO2D2, echipa de Robotică a CNMV Ploiești, opt victorii și locul I la Maryland Tech Invitational
Felicitări mentorilor voștri, care v-au ghidat cu înțelepciune și răbdare pe parcursul acestei călătorii!
Mulțumiri sincere părinților și profesorilor voștri, care v-au susținut necondiționat și care v-au insuflat valorile perseverenței și ale excelenței. Nu în ultimul rând, recunoaștem aportul comunității noastre, care a fost alături de voi.
Această nouă victorie este dovada muncii asidue, a determinării voastre, a sprijinului neclintit al celor din jur. Atunci când visăm împreună și lucrăm în echipă, putem atinge cele mai înalte culmi.
Suntem încrezători că viitorul vă rezervă noi realizări și abia așteptăm să vă urmărim parcursul.
Felicitări și mult succes în noul sezon” este mesajul transmis de colegii și dascălii din CNMV Ploiești pentru campionii de la RO2D2, echipa care, în primăvară, a devenit vicecampioană mondială în cadrul Campionatului organizat la Houston.