Câți copii pot fi într-o singură grupă, la creșă ori grădiniță, sau într-o clasă? Întrebarea a fost adresată de mulți părinți, în mediul on-line și în unitățile de învățământ, la început de an școlar, în contextul modificării legii educației, dar și a revenirii la cursuri, moment care a însemnat și cunoașterea noii structuri a clasei, după eventuale transferuri realizate peste vară. Ministerul Educației a venit joi cu precizări, lămurind și în ce situații pot fi depășite limitele prevăzute de lege.
La creșă, în grupa mică, pot fi cel mult 9 copii, atrag atenția reprezentanții Ministerului Educației. Până la grupa mare, minimul ajunge de 8, iar maximul ajunge la 20, cifră care se menține și pentru următoarea grupă de vârstă, corespunzătoare învățământului preșcolar (adică anii de grădiniță).
La școală, în clasele primare, potrivit legii, într-o clasă nu pot fi mai mult de 22 de elevi. La gimnaziu, numărul maxim este 26, cu excepția claselor cu profil sportiv sau de artă, când într-o clasă pot fi cel mult 24 de copii.
În învățământul liceal, noua lege prevede că o clasă poate fi formată cu cel puțin 15 elevi, dar poate avea cel mult 26, față de 30, limita valabilă anterior.
"În situații excepţionale, formaţiunile de antepreșcolari, preşcolari sau de elevi pot funcţiona cu cel mult 2 copii peste efectivul maxim, față de 3 cât era prevăzut anterior. Pentru cazurile în care se solicită depăşirea cu peste 2 antepreșcolari/preșcolari/elevi a numărului maxim, aprobarea va fi dată de Ministerul Educaţiei", precizează sursa citată.
De asemenea, potrivit oficialilor din Minister, "efectivele de antepreşcolari, preşcolari şi elevi din formaţiunile de studiu deja constituite la data intrării în vigoare a Legii învățământului preuniversitar nr. 198/2023 rămân aceleași până la finalizarea nivelului de învăţământ".