Clasament oficial. ISJ a făcut topul liceelor din Prahova, după promovabilitatea la Bac în anul 2019

Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

Inspectoratul Școlar Județean Prahova a dat publicității Raportul privind starea învățământului prahovean în anul școlar 2018 - 2019, document care include, printre altele, statistici detaliate referitoare la examenele naționale.

În privința Bacalaureatului, documentul consemnează că "în  ambele  sesiuni  s-au înscris 6.719  candidaţi  la  probele  scrise  (5.221 în sesiunea   iunie-iulie şi   1.498 în   sesiunea august-septembrie),   din   care 1.001   candidaţi  s-au înscris în  ambele  sesiuni (60   de   candidaţi   au   fost   absenţi în sesiunea iunie-iulie). Numărul de candidați care au participat la cel puțin o sesiune este de 5.587. Au fost eliminaţi pentru fraudă sau tentativă de fraudă 3 candidaţi. Aceştia nu se vor putea înscrie la următoarele două sesiuni ale Bacalaureatului. Rata   de  promovare înregistrată   de absolvenţi care au finalizat studiile liceale în promoția  2018-2019 și  au  susţinut  probele examenului     de     Bacalaureat     este     de 82.93%. Astfel,rata de promovare, incluzând și  elevii  care  au  provenit  din promoțiile anterioare, este de 77.22 %. Precizăm că nota minimă de promovare pentru fiecare disciplină este 5, iar media finală pentru promovarea examenului este minimum 6. Procentul de promovare  s-a  calculat  din  totalul  candidaţilor  prezenţi,  incluzând  în  această  categorie  şi candidaţii eliminaţi. Rata    finală    de    promovare (după    soluționarea    contestațiilor), înregistrată    de absolvenţii care  au  finalizat  studiile  liceale  în promoția  2018-2019 și  au  susţinut  probele examenului de Bacalaureat în sesiunea iunie-iulie 2019, este de 78.94%(rata de promovare pe ţară este 75,5%). Comparativ cu rezultatele finale din sesiunea iunie-iulie a anului trecut (74,8%), majorarea ratei finale din acest an-promoția curentă-este de 4,1%."

Raportul include și clasamentul liceelor, la nivel de județ, în funcție de rata de promovabilitate după cele două sesiuni ale Bacalaureatului 2019:

COLEGIUL NAȚIONAL "JEAN MONNET", MUNICIPIUL PLOIEȘTI  100.00%

COLEGIUL NAȚIONAL "ION LUCA CARAGIALE", MUNICIPIUL PLOIEȘTI    100.00%

COLEGIUL NAȚIONAL "MIHAI VITEAZUL",MUNICIPIUL PLOIEȘTI 100.00%

COLEGIUL NAȚIONAL "NICHITA STĂNESCU", MUNICIPIUL PLOIEȘTI       100.00%

COLEGIUL NAȚIONAL "ALEXANDRU IOAN CUZA", MUNICIPIUL PLOIEȘTI            99.52%

COLEGIUL NAȚIONAL "NICOLAE GRIGORESCU", MUNICIPIUL CÂMPINA            99.44%

COLEGIUL NAŢIONAL MILITAR "DIMITRIE CANTEMIR" BREAZA   99.12%

COLEGIUL NAȚIONAL "NICOLAE IORGA", ORAȘUL VĂLENII DE MUNTE   97.55%

COLEGIUL ECONOMIC "VIRGIL MADGEARU", MUNICIPIUL PLOIEȘTI      96.63%

COLEGIUL DE ARTĂ "CARMEN SYLVA", MUNICIPIUL PLOIEȘTI    96.20%

LICEUL TEHNOLOGIC ADMINISTRATIV ȘI DE SERVICII "VICTOR SLĂVESCU", MUNICIPIUL PLOIEȘTI           92.99%

LICEUL TEHNOLOGIC "CAROL I", COMUNA VALEA DOFTANEI     84.62%

LICEUL TEHNOLOGIC, SAT CIORANII DE JOS, COMUNA CIORANI 83.33%

LICEUL TEORETIC "AUREL VLAICU", ORAȘUL BREAZA      83.15%

LICEUL TEORETIC, COMUNA FILIPEȘTII DE PĂDURE        81.48%

LICEUL "SIMION STOLNICU", ORAȘUL COMARNIC         81.01%

COLEGIUL "SPIRU HARET", MUNICIPIUL PLOIEȘTI          80.17%

LICEUL TEORETIC "ȘERBAN VODĂ", ORAȘUL SLĂNIC       79.63%

LICEUL TEORETIC "GRIGORE TOCILESCU", ORAȘUL MIZIL            79.49%

LICEUL TEORETIC "BRÂNCOVEANU VODĂ", ORAȘUL URLAȚI      74.80%

COLEGIUL TEHNIC FORESTIER, MUNICIPIUL CÂMPINA   74.59%

COLEGIUL "MIHAIL CANTACUZINO", ORAȘUL SINAIA    74.55%

LICEUL TEHNOLOGIC DE SERVICII "SFÂNTUL APOSTOL ANDREI", MUNICIPIUL PLOIEȘTI  73.47%

LICEUL TEHNOLOGIC ENERGETIC, MUNICIPIUL CÂMPINA                      72.96%

LICEUL TEHNOLOGIC "CONSTANTIN CANTACUZINO", ORAȘUL BĂICOI   68.57%

COLEGIUL "FERDINAND I", COMUNA MĂNECIU            68.48%

COLEGIUL "ION KALINDERU", ORAȘUL BUȘTENI            62.50%

LICEUL TEHNOLOGIC "ELIE RADU", MUNICIPIUL PLOIEȘTI          56.68%

LICEUL TEHNOLOGIC UCECOM "SPIRU HARET" PLOIEȘTI            53.85%

LICEUL TEORETIC, ORAȘUL AZUGA        53.85%

LICEUL TEHNOLOGIC "TOMA N. SOCOLESCU", MUNICIPIUL PLOIEȘTI     51.23%

LICEUL TEHNOLOGIC"MIHAIL MANOILESCU", MUNICIPIUL PLOIEȘTI      50.00%

LICEUL TEHNOLOGIC AGROMONTAN "ROMEO CONSTANTINESCU", ORAȘUL VĂLENII DE MUNTE           47.55%

LICEUL TEHNOLOGIC "TASE DUMITRESCU", ORAȘUL MIZIL         43.66%

LICEUL TEHNOLOGIC "LAZĂR EDELEANU", MUNICIPIUL PLOIEȘTI           40.86%

LICEUL TEHNOLOGIC "GHEORGHE LAZĂR", ORAȘUL PLOPENI     40.48%

LICEUL TEHNOLOGIC "ANGHEL SALIGNY", MUNICIPIUL PLOIEȘTI           40.32%

LICEUL TEHNOLOGIC "1 MAI", MUNICIPIUL PLOIEȘTI     35.48%

LICEUL TEHNOLOGIC DE TRANSPORTURI, MUNICIPIUL PLOIEȘTI            33.33%

LICEUL TEHNOLOGIC "CONSTANTIN ISTRATI", MUNICIPIUL CÂMPINA   30.26%

LICEUL TEHNOLOGIC "GHEORGHE IONESCU-SISEȘTI", COMUNA VALEA CĂLUGĂREASCĂ            28.21%

LICEUL TEHNOLOGIC "TEODOR DIAMANT", ORAȘUL BOLDEȘTI-SCĂENI  18.18%

LICEUL TEHNOLOGIC MECANIC,MUNICIPIUL CÂMPINA 12.50%

LICEUL TEHNOLOGIC AGRICOL, COMUNA BĂRCĂNEȘTI  11.76%

LICEUL ECONOMIC "ȘANSA"MUNICIPIUL PLOIEȘTI        0.00%

LICEUL TEHNOLOGIC UCECOM "SPIRU HARET" BREAZA  0.00%

LICEUL TEHNOLOGIC, COMUNA BĂLȚEȘTI          0.00%

ȘCOALA PROFESIONALĂ, COMUNA CERAȘU      0.00%

ȘCOALA PROFESIONALĂ, COMUNA SÎNGERU    0.00%

ȘCOALA PROFESIONALĂ, COMUNA STARCHIOJD           0.00%

 

Image