Comitetul Județean pentru Situații de Urgență s-a reunit, vineri, în ședință, pentru a lua noi decizii în privința scenariilor după care funcționează unități de învățământ din Prahova la nivelul cărora au fost confirmate cazuri de coronavirus.
De luni, pentru o perioadă de 14 zile, șase unități de învățământ din Prahova vor organiza cursuri exclusiv on-line.
"Pentru Școala Gimnazială Poienarii Burchii plus structuri, Liceul Teoretic Filipeștii de Pădure (o clasă I), Școala Gimnazială "H. M. Berhelot“ Ploiești (o clasă de-a II-a), Școala „Excelsis“ Ploiești, Școala Sanitară Postliceală „Dr.Dinu“ Câmpina, Colegiul Economic „Virgil Madgearu“ Ploiești, se dispune suspendarea cursurilor școlare organizate în modalitatea „față în față” și trecerea la Scenariul 3 (participarea tuturor preşcolarilor şi elevilor la activităţi/lecţii online), la propunerile consiliilor de administrație ale unităților de învățământ, avizate de Inspectoratul Școlar Județean Prahova și Direcția de Sănătate Publică Prahova, pe o perioadă de 14 zile începând din data de 05.10.2020", a informat Prefectura Prahova.
CJSU a modificat scenariile și pentru alte unități de învățământ din județ:
"Pentru Școala Gimnazială Filipeștii de Târg, Școala Gimnazială Centrală Câmpina, Școala Gimnazială nr.2 Boldești-Scăeni, Liceul Tehnologic Boldești-Scăeni, Școala Gimnazială „Mihai Viteazul“ Boldești-Scăeni, Școala Gimnazială Pietriceaua (com. Brebu), Școala Gimnazială „Platon Mocanu“ Drajna, Școala Gimnazială „Constantin Stere“ Bucov, Școala Gimnazială Vărbila (com. Iordăcheanu),se dispune desfășurarea, începând din 05.10.2020, a activităților didactice prin participarea zilnică a tuturor elevilor în unitatea de învăţământ, cu respectarea şi aplicarea tuturor normelor de protecţie (Scenariul 1), la propunerile consiliilor de administrație ale unităților de învățământ, avizate de Inspectoratul Școlar Județean Prahova și Direcția de Sănătate Publică Prahova.
Pentru Școala „Angels“ Păulești, se dispune desfășurarea, începând din 05.10.2020, a activităților didactice prin participarea zilnică a tuturor preşcolarilor şi elevilor din învăţământul primar, a elevilor din clasele a VIII-a şi a XII-a, cu respectarea şi aplicarea tuturor normelor de protecţie şi venirea parţială (prin rotaţie de 1-2 săptămâni) a elevilor din celelalte clase, cu respectarea şi aplicarea tuturor normelor de protecţie (Scenariul 2), la propunerile consiliilor de administrație ale unităților de învățământ, avizate de Inspectoratul Școlar Județean Prahova și Direcția de Sănătate Publică Prahova", a mai comunicat Prefectura Prahova.