Cum vor învăța copiii din Prahova în perioada 29 martie – 1 aprilie. CJSU a modificat scenariile de funcționare pentru peste 100 de unități de învățământ din județ

Cum vor învăța copiii din Prahova în perioada 29 martie – 1 aprilie. CJSU a modificat scenariile de funcționare pentru peste 100 de unități de învățământ din județ
Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

Școlile și grădinițele din șase localități prahovene revin, săptămâna viitoare, la scenariul verde, ca urmare a scăderii ratei infectărilor sub 1 la mia de locuitori. Vor merge la cursuri toți elevii și preșcolarii în Azuga, Filipeștii de Pădure, Lipănești, Podenii Noi, Tomșani și Talea, cu mențiunea că, în această ultimă comună, activitatea grădiniței a fost suspendată, din cauza unei educatoare testate pozitiv pentru coronavirus.

Pe de altă parte, la Băicoi, Plopu, Sinaia și Vadu Săpat se trece în scenariul roșu, iar copiii din alte nouă localități (Bușteni, Comarnic, Drăgănești, Iordăcheanu, Păcureți, Poienarii Burchii, Provița de Sus, Râfov și Vărbilău) vor învăța, de luni, conform scenariului galben. În ambele cazuri, preșcolarii și elevii claselor primare merg la cursuri conform programului obișnuit. La ore în școli participă și elevii claselor terminale, conform programului obișnuit, în scenariul galben, iar în scenariul roșu cu prezența fizică de până la jumătate din numărul total de elevi înmatriculați în respectivele clase. Restul copiilor va face, săptămâna viitoare, cursuri on-line.

În localitățile care nu se regăsesc pe lista de mai jos sunt valabile scenariile după care s-a lucrat și în această săptămână.

De vineri, 2 aprilie, toți copiii rămân în vacanța de primăvară care va dura până 4 mai, pentru majoritatea elevilor, și până pe 11 aprilie, inclusiv, pentru cei din clasele terminale, conform celor noi hotărâri ale Ministerului Educației.

 

NR CRT

UNITATE ADMINISTRATIV TERITORIALA

DENUMIRE UNITATE DE INVATAMANT

 

 

RIC

SCENARIU EXISTENT

SCENARIU PROPUS de CA al unității de învățământ

AVIZ ISJ PH

 

 

 

 

AVIZ DSP

1.        

AZUGA

LICEUL TEORETIC, ORAȘUL AZUGA

RIC 0,64

Scenariu 2 galben

Scenariu 1 verde

 DA

DA

2.        

 

GRĂDINIȚA CU PROGRAM PRELUNGIT NR.1, ORAȘUL AZUGA

RIC 0,64

Scenariu 2 galben

Scenariu 1 verde

 DA

DA

3.        

 

BĂICOI

GRĂDINIŢA CU PROGRAM NORMAL ŞI PRELUNGIT ''DANDELION'' , ORAŞUL BĂICOI

RIC 3,13

Scenariu 2 galben

Scenariu 3 rosu

 DA

DA

4.        

 

GRĂDINIȚA CU PROGRAM NORMAL ȘI PROGRAM PRELUNGIT "MISH-MASH", ORAȘUL BĂICOI

RIC 3,13

Scenariu 2 galben

Scenariu 3 rosu

 DA

DA

5.        

 

GRĂDINIȚA CU PROGRAM NORMAL ȘI PROGRAM PRELUNGIT, ORAȘUL BĂICOI

RIC 3,13

Scenariu 2 galben

Scenariu 3 rosu

 DA

DA

6.        

 

GRĂDINIȚA CU PROGRAM NORMAL DÎMBU, ORAȘUL BĂICOI

RIC 3,13

Scenariu 2 galben

Scenariu 3 rosu

 DA

DA

7.        

 

GRĂDINIȚA CU PROGRAM NORMAL LILIEȘTI, ORAȘUL BĂICOI

RIC 3,13

Scenariu 2 galben

Scenariu 3 rosu

 DA

DA

8.        

 

GRĂDINIȚA CU PROGRAM NORMAL TUFENI, ORAȘUL BĂICOI

RIC 3,13

Scenariu 2 galben

Scenariu 3 rosu

 DA

DA

9.        

 

GRĂDINIȚA CU PROGRAM NORMAL ȚINTEA, ORAȘUL BĂICOI

RIC 3,13

Scenariu 2 galben

Scenariu 3 rosu

 DA

DA

10.     

 

LICEUL TEHNOLOGIC "CONSTANTIN CANTACUZINO", ORAȘUL BĂICOI

RIC 3,13

Scenariu 2 galben

Scenariu 3 rosu

 DA

DA

11.     

 

ȘCOALA GIMNAZIALĂ "DUMITRU GHENOIU", ORAȘUL BĂICOI

RIC 3,13

Scenariu 2 galben

Scenariu 3 rosu

 DA

DA

12.     

 

ȘCOALA PRIMARĂ DÎMBU, ORAȘUL BĂICOI

RIC 3,13

Scenariu 2 galben

Scenariu 3 rosu

 DA

DA

13.     

 

ȘCOALA GIMNAZIALĂ ȚINTEA, ORAȘUL BĂICOI

RIC 3,13

Scenariu 2 galben

Scenariu 3 rosu

 DA

DA

14.     

 

ȘCOALA GIMNAZIALĂ, LILIEȘTI ORAȘUL BĂICOI

RIC 3,13

Scenariu 2 galben

Scenariu 3 rosu

 DA

DA

15.     

BUŞTENI

COLEGIUL "ION KALINDERU", ORAȘUL BUȘTENI

RIC 1,48

Scenariu 1 verde

Scenariu 2 galben

 DA

DA

16.     

 

GRĂDINIȚA CU PROGRAM NORMAL NR. 3, ORAȘUL BUȘTENI

RIC 1,48

Scenariu 1 verde

Scenariu 2 galben

 DA

DA

17.     

 

GRĂDINIȚA CU PROGRAM NORMAL NR. 5, ORAȘUL BUȘTENI

RIC 1,48

Scenariu 1 verde

Scenariu 2 galben

 DA

DA

18.     

 

ȘCOALA GIMNAZIALĂ "REGINA ELISABETA", ORAȘUL BUȘTENI

RIC 1,48

Scenariu 1 verde

Scenariu 2 galben

 DA

DA

19.     

 

ȘCOALA GIMNAZIALĂ "NESTOR URECHIA", ORAȘUL BUȘTENI

RIC 1,48

Scenariu 1 verde

Scenariu 2 galben

 DA

DA

20.     

 

GRĂDINIȚA CU PROGRAM NORMAL "CEZAR PETRESCU", ORAȘUL BUȘTENI

RIC 1,48

Scenariu 1 verde

Scenariu 2 galben

 DA

DA

21.     

 

GRĂDINIȚA CU PROGRAM PRELUNGIT ȘI PROGRAM NORMAL "FRAM-URSUL POLAR", ORAȘUL BUȘTENI

RIC 1,48

Scenariu 1 verde

Scenariu 2 galben

 DA

DA

22.     

 

ȘCOALA GIMNAZIALĂ "CEZAR PETRESCU", ORAȘUL BUȘTENI

RIC 1,48

Scenariu 1 verde

Scenariu 2 galben

 DA

DA

23.     

COMARNIC

LICEUL "SIMION STOLNICU", ORAȘUL COMARNIC

RIC 1,18

Scenariu 1 verde

Scenariu 2 galben

 DA

DA

24.     

 

GRĂDINIȚA CU PROGRAM NORMAL NR. 1, ORAȘUL COMARNIC

RIC 1,18

Scenariu 1 verde

Scenariu 2 galben

 DA

DA

25.     

 

GRĂDINIȚA CU PROGRAM NORMAL NR. 1 GHIOȘEȘTI, ORAȘUL COMARNIC

RIC 1,18

Scenariu 1 verde

Scenariu 2 galben

 DA

DA

26.     

 

GRĂDINIȚA CU PROGRAM NORMAL NR. 2 GHIOȘEȘTI, ORAȘUL COMARNIC

RIC 1,18

Scenariu 1 verde

Scenariu 2 galben

 DA

DA

27.     

 

GRĂDINIȚA CU PROGRAM NORMAL PODU LUNG, ORAȘUL COMARNIC

RIC 1,18

Scenariu 1 verde

Scenariu 2 galben

 DA

DA

28.     

 

ȘCOALA GIMNAZIALĂ NR. 2, ORAȘUL COMARNIC

RIC 1,18

Scenariu 1 verde

Scenariu 2 galben

 DA

DA

29.     

 

GRĂDINIȚA CU PROGRAM NORMAL NR.2 , ORAȘUL COMARNIC

RIC 1,18

Scenariu 1 verde

Scenariu 2 galben

 DA

DA

30.     

 

GRĂDINIȚA CU PROGRAM NORMAL NR. 4 POIANA, ORAȘUL COMARNIC

RIC 1,18

Scenariu 1 verde

Scenariu 2 galben

 DA

DA

31.     

 

ȘCOALA GIMNAZIALĂ POIANA COMARNIC , ORAȘUL COMARNIC

RIC 1,18

Scenariu 1 verde

Scenariu 2 galben

 DA

DA

32.     

DRĂGĂNEŞTI

ȘCOALA GIMNAZIALĂ, COMUNA DRĂGĂNEȘTI

RIC 2,33

Scenariu 1 verde

Scenariu 2 galben

 DA

DA

33.     

 

ȘCOALA PRIMARĂ "LEONIDA SECREȚEANU", SAT BĂRĂITARU, COMUNA DRĂGĂNEȘTI

RIC 2,33

Scenariu 1 verde

Scenariu 2 galben

 DA

DA

34.     

 

GRĂDINIȚA CU PROGRAM NORMAL, SAT BELCIUG, COMUNA DRĂGĂNEȘTI

RIC 2,33

Scenariu 1 verde

Scenariu 2 galben

 DA

DA

35.     

 

GRĂDINIȚA CU PROGRAM NORMAL, COMUNA DRĂGĂNEȘTI

RIC 2,33

Scenariu 1 verde

Scenariu 2 galben

 DA

DA

36.     

 

ȘCOALA PRIMARĂ, COMUNA DRĂGĂNEȘTI

RIC 2,33

Scenariu 1 verde

Scenariu 2 galben

 DA

DA

37.     

 

GRĂDINIȚA CU PROGRAM NORMAL, SAT MERI, COMUNA DRĂGĂNEȘTI

RIC 2,33

Scenariu 1 verde

Scenariu 2 galben

 DA

DA

38.     

 

ȘCOALA PRIMARĂ, SAT MERI, COMUNA DRĂGĂNEȘTI

RIC 2,33

Scenariu 1 verde

Scenariu 2 galben

 DA

DA

39.     

FILIPEŞTII DE PĂDURE

GRĂDINIȚA CU PROGRAM PRELUNGIT NR. 2, COMUNA FILIPEȘTII DE PĂDURE

RIC 0,95

Scenariu 2 galben

Scenariu 1 verde

 DA

DA

40.     

 

GRĂDINIȚA CU PROGRAM NORMAL NR. 1, SAT DIȚEȘTI, COMUNA FILIPEȘTII DE PĂDURE

RIC 0,95

Scenariu 2 galben

Scenariu 1 verde

 DA

DA

41.     

 

GRĂDINIȚA CU PROGRAM NORMAL NR. 2, SAT DIȚEȘTI, COMUNA FILIPEȘTII DE PĂDURE

RIC 0,95

Scenariu 2 galben

Scenariu 1 verde

 DA

DA

42.     

 

GRĂDINIȚA CU PROGRAM NORMAL, SAT MINIERI, COMUNA FILIPEȘTII DE PĂDURE

RIC 0,95

Scenariu 2 galben

Scenariu 1 verde

 DA

DA

43.     

 

LICEUL TEORETIC, COMUNA FILIPEȘTII DE PĂDURE

RIC 0,95

Scenariu 2 galben

Scenariu 1 verde

 DA

DA

44.     

 

LICEUL TEHNOLOGIC, COMUNA FILIPEȘTII DE PĂDURE

RIC 0,95

Scenariu 2 galben

Scenariu 1 verde

 DA

DA

45.     

 

ȘCOALA GIMNAZIALĂ "IOAN MOGA", SAT DIȚEȘTI, COMUNA FILIPEȘTII DE PĂDURE

RIC 0,95

Scenariu 2 galben

Scenariu 1 verde

 DA

DA

46.     

IORDĂCHEANU

ȘCOALA GIMNAZIALĂ, COMUNA IORDĂCHEANU

RIC 1,34

Scenariu 1 verde

Scenariu 2 galben

 DA

DA

47.     

 

GRĂDINIȚA CU PROGRAM NORMAL, COMUNA IORDĂCHEANU

RIC 1,34

Scenariu 1 verde

Scenariu 2 galben

 DA

DA

48.     

 

GRĂDINIȚA CU PROGRAM NORMAL, SAT MOCEȘTI , COMUNA IORDĂCHEANU

RIC 1,34

Scenariu 1 verde

Scenariu 2 galben

 DA

DA

49.     

 

ȘCOALA PRIMARĂ, SAT MOCEȘTI, COMUNA IORDĂCHEANU

RIC 1,34

Scenariu 1 verde

Scenariu 2 galben

 DA

DA

50.     

 

GRĂDINIȚA CU PROGRAM NORMAL, SAT VALEA CUCULUI, COMUNA IORDĂCHEANU

RIC 1,34

Scenariu 1 verde

Scenariu 2 galben

 DA

DA

51.     

 

ȘCOALA GIMNAZIALĂ, SAT VALEA CUCULUI, COMUNA IORDĂCHEANU

RIC 1,34

Scenariu 1 verde

Scenariu 2 galben

 DA

DA

52.     

 

ȘCOALA GIMNAZIALĂ, SAT VĂRBILA, COMUNA IORDĂCHEANU

RIC 1,34

Scenariu 1 verde

Scenariu 2 galben

 DA

DA

53.     

 

GRĂDINIȚA CU PROGRAM NORMAL, SAT VĂRBILA, COMUNA IORDĂCHEANU

RIC 1,34

Scenariu 1 verde

Scenariu 2 galben

 DA

DA

54.     

LIPĂNEŞTI

ȘCOALA GIMNAZIALĂ "EROILOR", COMUNA LIPĂNEȘTI

RIC 0,76

Scenariu 2 galben

Scenariu 1 verde

 DA

DA

55.     

 

GRĂDINIȚA CU PROGRAM NORMAL, COMUNA LIPĂNEȘTI

RIC 0,76

Scenariu 2 galben

Scenariu 1 verde

 DA

DA

56.     

 

GRĂDINIȚA CU PROGRAM NORMAL, SAT ZAMFIRA, COMUNA LIPĂNEȘTI

RIC 0,76

Scenariu 2 galben

Scenariu 1 verde

 DA

DA

57.     

 

ȘCOALA GIMNAZIALĂ "SPIREA SORESCU", SAT ZAMFIRA, COMUNA LIPĂNEȘTI

RIC 0,76

Scenariu 2 galben

Scenariu 1 verde

 DA

DA

58.     

PĂCUREŢI

ȘCOALA GIMNAZIALĂ "ANDREI NICOLESCU-PĂCUREȚI", COMUNA PĂCUREȚI

RIC 1,01

Scenariu 1 verde

Scenariu 2 galben

 DA

DA

59.     

 

GRĂDINIȚA CU PROGRAM NORMAL, SAT MATIȚA, COMUNA PĂCUREȚI

RIC 1,01

Scenariu 1 verde

Scenariu 2 galben

 DA

DA

60.     

 

ȘCOALA PRIMARĂ, SAT MATIȚA, COMUNA PĂCUREȚI

RIC 1,01

Scenariu 1 verde

Scenariu 2 galben

 DA

DA

61.     

 

GRĂDINIȚA CU PROGRAM NORMAL, COMUNA PĂCUREȚI

RIC 1,01

Scenariu 1 verde

Scenariu 2 galben

 DA

DA

62.     

PLOPU

ȘCOALA GIMNAZIALĂ, COMUNA PLOPU

RIC 4,51

Scenariu 2 galben

Scenariu 3 rosu

 DA

DA

63.     

 

GRĂDINIȚA CU PROGRAM NORMAL, SAT NISIPOASA, COMUNA PLOPU

RIC 4,51

Scenariu 2 galben

Scenariu 3 rosu

 DA

DA

64.     

 

ȘCOALA PRIMARĂ, SAT NISIPOASA, COMUNA PLOPU

RIC 4,51

Scenariu 2 galben

Scenariu 3 rosu

 DA

DA

65.     

 

GRĂDINIȚA CU PROGRAM NORMAL, COMUNA PLOPU

RIC 4,51

Scenariu 2 galben

Scenariu 3 rosu

 DA

DA

66.     

PODENII NOI

ȘCOALA GIMNAZIALĂ, COMUNA PODENII NOI

RIC 0,81

Scenariu 2 galben

Scenariu 1 verde

 DA

DA

67.     

 

GRĂDINIȚA CU PROGRAM NORMAL, SAT MEHEDINȚA, COMUNA PODENII NOI

 

 

 

 DA

DA

68.     

 

ȘCOALA GIMNAZIALĂ, SAT MEHEDINȚA, COMUNA PODENII NOI

RIC 0,81

Scenariu 2 galben

Scenariu 1 verde

 DA

DA

69.     

 

GRĂDINIȚA CU PROGRAM NORMAL, COMUNA PODENII NOI

RIC 0,81

Scenariu 2 galben

Scenariu 1 verde

 DA

DA

70.     

 

GRĂDINITA CU PROGRAM NORMAL, SAT POPEȘTI, COMUNA PODENII NOI

RIC 0,81

Scenariu 2 galben

Scenariu 1 verde

 DA

DA

71.     

 

ȘCOALA PRIMARĂ, SAT RAHOVA, COMUNA PODENII NOI

RIC 0,81

Scenariu 2 galben

Scenariu 1 verde

 DA

DA

72.     

 

GRĂDINIȚA CU PROGRAM NORMAL, SAT VALEA DULCE, COMUANA PODENII NOI

RIC 0,81

Scenariu 2 galben

Scenariu 1 verde

 DA

DA

73.     

 

ȘCOALA GIMNAZIALĂ, SAT VALEA DULCE, COMUNA PODENII NOI

RIC 0,81

Scenariu 2 galben

Scenariu 1 verde

 DA

DA

74.     

POIENARII BURCHII

ȘCOALA GIMNAZIALĂ, COMUNA POIENARII BURCHII

RIC 1,52

Scenariu 1 verde

Scenariu 2 galben

 DA

DA

75.     

 

GRĂDINIȚA CU PROGRAM NORMAL, SAT OLOGENI, COMUNA POIENARII BURCHI

RIC 1,52

Scenariu 1 verde

Scenariu 2 galben

 DA

DA

76.     

 

ȘCOALA GIMNAZIALĂ, SAT OLOGENI, COMUNA POIENARII BURCHII

RIC 1,52

Scenariu 1 verde

Scenariu 2 galben

 DA

DA

77.     

 

GRĂDINIȚA CU PROGRAM NORMAL, COMUNA POIENARII BURCHII

RIC 1,52

Scenariu 1 verde

Scenariu 2 galben

 DA

DA

78.     

 

ȘCOALA PRIMARĂ, SAT POIENARII RALI, COMUNA POIENARII BURCHII

RIC 1,52

Scenariu 1 verde

Scenariu 2 galben

 DA

DA

79.     

PROVIŢA DE SUS

ȘCOALA GIMNAZIALĂ "MITROPOLIT PIMEN GEORGESCU", COMUNA PROVIȚA DE SUS

RIC 1,04

Scenariu 1 verde

Scenariu 2 galben

 DA

DA

80.     

 

GRĂDINIȚA CU PROGRAM NORMAL, SAT IZVORU, COMUNA PROVIȚA DE SUS

RIC 1,04

Scenariu 1 verde

Scenariu 2 galben

 DA

DA

81.     

 

GRĂDINIȚA CU PROGRAM NORMAL, COMUNA PROVIȚA DE SUS

RIC 1,04

Scenariu 1 verde

Scenariu 2 galben

 DA

DA

82.     

RÂFOV

ȘCOALA GIMNAZIALĂ, SAT BUDA, COMUNA RÂFOV

RIC 1,10

Scenariu 1 verde

Scenariu 2 galben

 DA

DA

83.     

 

ȘCOALA PRIMARĂ, SAT GOGA, COMUNA RÂFOV

RIC 1,10

Scenariu 1 verde

Scenariu 2 galben

 DA

DA

84.     

 

ȘCOALA PRIMARĂ, SAT MĂLĂIEȘTI, COMUNA RÂFOV

RIC 1,10

Scenariu 1 verde

Scenariu 2 galben

 DA

DA

85.     

 

GRĂDINIȚA CU PROGRAM NORMAL, SAT MOARA DOMNEASCĂ, COMUNA RÂFOV

RIC 1,10

Scenariu 1 verde

Scenariu 2 galben

 DA

DA

86.     

 

ȘCOALA PRIMARĂ, SAT MOARA DOMNEASCĂ, COMUNA RÂFOV

RIC 1,10

Scenariu 1 verde

Scenariu 2 galben

 DA

DA

87.     

 

GRĂDINIȚA CU PROGRAM NORMAL, SAT PALANCA, COMUNA RÂFOV

RIC 1,10

Scenariu 1 verde

Scenariu 2 galben

 DA

DA

88.     

 

ȘCOALA PRIMARĂ, SAT PALANCA, COMUNA RÂFOV

RIC 1,10

Scenariu 1 verde

Scenariu 2 galben

 DA

DA

89.     

 

ȘCOALA GIMNAZIALĂ, COMUNA RÂFOV

RIC 1,10

Scenariu 1 verde

Scenariu 2 galben

 DA

DA

90.     

 

GRĂDINIȚA CU PROGRAM NORMAL, SAT SICRITA, COMUNA RÂFOV

RIC 1,10

Scenariu 1 verde

Scenariu 2 galben

 DA

DA

91.     

 

ȘCOALA PRIMARĂ, SAT SICRITA, COMUNA RÂFOV

RIC 1,10

Scenariu 1 verde

Scenariu 2 galben

 DA

DA

92.     

SINAIA

COLEGIUL "MIHAIL CANTACUZINO", ORAȘUL SINAIA

RIC 3,32

Scenariu 2 galben

Scenariu 3 rosu

 DA

DA

93.     

 

GRĂDINIȚA CU PROGRAM NORMAL "FLUTURAȘII", ORAȘUL SINAIA

RIC 3,32

Scenariu 2 galben

Scenariu 3 rosu

 DA

DA

94.     

 

GRĂDINIȚA CU PROGRAM PRELUNGIT "FLOARE DE COLȚ", ORAȘUL SINAIA

RIC 3,32

Scenariu 2 galben

Scenariu 3 rosu

 DA

DA

95.     

 

ȘCOALA GIMNAZIALĂ "GEORGE ENESCU", ORAȘUL SINAIA

RIC 3,32

Scenariu 2 galben

Scenariu 3 rosu

 DA

DA

96.     

 

ȘCOALA GIMNAZIALĂ "PRINCIPESA MARIA", ORAȘUL SINAIA

RIC 3,32

Scenariu 2 galben

Scenariu 3 rosu

 DA

DA

97.     

TALEA

ȘCOALA GIMNAZIALĂ, COMUNA TALEA

RIC 0,00

Scenariu 1 verde

Scenariu 1 verde

 DA

 

98.     

 

GRĂDINIȚA CU PROGRAM NORMAL, COMUNA TALEA

RIC 0,00

Scenariu 1 verde

Suspendare activitate didactica – educatoare confirmata pozitiv

 DA

DA

99.     

TOMȘANI

ȘCOALA GIMNAZIALĂ "PROF.DINU MIHAIL DAN", SAT MAGULA, COMUNA TOMȘANI

RIC 0,71

Scenariu 2 galben

Scenariu 1 verde

 DA

DA

100.  

 

GRĂDINIȚA CU PROGRAM NORMAL, SAT LOLOIASCA, COMUNA TOMȘANI

RIC 0,71

Scenariu 2 galben

Scenariu 1 verde

 DA

DA

101.  

 

ȘCOALA GIMNAZIALĂ, SAT LOLOIASCA, COMUNA TOMȘANI

RIC 0,71

Scenariu 2 galben

Scenariu 1 verde

 DA

DA

102.  

 

GRĂDINIȚA CU PROGRAM NORMAL, SAT MAGULA, COMUNA TOMȘANI

RIC 0,71

Scenariu 2 galben

Scenariu 1 verde

 DA

DA

103.  

 

GRĂDINIȚA CU PROGRAM NORMAL, COMUNA TOMȘANI

RIC 0,71

Scenariu 2 galben

Scenariu 1 verde

 DA

DA

104.  

VADU SĂPAT

ȘCOALA GIMNAZIALĂ, COMUNA VADU SĂPAT

RIC 3,76

Scenariu 2 galben

Scenariu 3 rosu

 DA

DA

105.  

 

GRĂDINIȚA CU PROGRAM NORMAL, COMUNA VADU SĂPAT

RIC 3,76

Scenariu 2 galben

Scenariu 3 rosu

 DA

DA

106.  

VĂRBILĂU

ȘCOALA GIMNAZIALĂ, COMUNA VĂRBILĂU

RIC 1,06

Scenariu 1 verde

Scenariu 2 galben

 DA

DA

107.  

 

GRĂDINIȚA CU PROGRAM NORMAL, SAT COȚOFENEȘTI, COMUNA VĂRBILĂU

RIC 1,06

Scenariu 1 verde

Scenariu 2 galben

 DA

DA

108.  

 

ȘCOALA GIMNAZIALĂ, SAT COȚOFENEȘTI, COMUNA VĂRBILĂU

RIC 1,06

Scenariu 1 verde

Scenariu 2 galben

 DA

DA

109.  

 

ȘCOALA PRIMARĂ, SAT COȚOFENEȘTI, COMUNA VĂRBILĂU

RIC 1,06

Scenariu 1 verde

Scenariu 2 galben

 DA

DA

110.  

 

GRĂDINIȚA CU PROGRAM NORMAL, SAT LIVADEA, COMUNA VĂRBILĂU

RIC 1,06

Scenariu 1 verde

Scenariu 2 galben

 DA

DA

111.  

 

ȘCOALA PRIMARĂ, SAT LIVADEA, COMUNA VĂRBILĂU

RIC 1,06

Scenariu 1 verde

Scenariu 2 galben

 DA

DA

112.  

 

GRĂDINIȚA CU PROGRAM NORMAL STEP BY STEP "CĂSUȚA FERMECATĂ", SAT POIANA VĂRBILĂU, COMUNA VĂRBILĂU

RIC 1,06

Scenariu 1 verde

Scenariu 2 galben

 DA

DA

113.  

 

ȘCOALA PRIMARĂ, SAT POIANA VĂRBILĂU, COMUNA VĂRBILĂU

RIC 1,06

Scenariu 1 verde

Scenariu 2 galben

 DA

DA

114.  

 

GRĂDINIȚA CU PROGRAM NORMAL NR. 1, COMUNA VĂRBILĂU

RIC 1,06

Scenariu 1 verde

Scenariu 2 galben

 DA

DA

115.  

 

GRĂDINIȚA CU PROGRAM NORMAL NR. 2, COMUNA VĂRBILĂU

RIC 1,06

Scenariu 1 verde

Scenariu 2 galben

 DA

DA

116.  

 

ȘCOALA PRIMARĂ, COMUNA VĂRBILĂU

RIC 1,06

Scenariu 1 verde

Scenariu 2 galben

 DA

DA

Image