Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a prezentat, duminică seară, o posibilă soluție pentru ca profesorii nevaccinați să intre la ore.
Ministrul a declarat că 60% din personalul din învățământ este deja vaccinat, iar acest proces trebuie să continue. Eforturile sunt direcționate către un scop clar, acela ca, la 13 septembrie, în unitățile de învățământ cursurile dă înceapă fizic.
„Facem cu toții tot ce putem mai bine și ce stă în dreptul nostru pentru a promova necesitatea vaccinării, pentru a putea avea garanția derulării școlii cu prezență fizică, pentru a nu mai înregistra alte pierderi decât cele pe care școala le-a suferit deja”, a spus ministrul educației, la Digi24.
Testare periodică pentru unele cadre didactice
Una dintre măsurile posibile enunțate de Sorin Cîmpeanu este testarea periodică a profesorilor nevaccinați, variantă pe care o consideră evident mai bună decât interzicerea accesului cadrelor didactice neimunizate anti-Covid. „Întotdeauna pledez pentru prezentarea de argumente, cu multă perseverență și cu competență asigurată de personalul medical, pentru ca și aceia dintre colegii noștri care nu au înțeles încă importanța vaccinării pentru ei înșiși și pentru întreg sistemul de educație să poată înțelege acest lucru. Nu sunt un adept al obligativității, dar avem aceste discuții cu Ministerul Sănătății. Vom vedea care sunt măsurile care se impun de comun acord între Ministerul Educației și Ministerul Sănătății. (...)Dacă cei care au competență în domeniul sanitar vor prezenta avantaje nete, este posibil să se introducă și măsuri care privesc testarea personalului din școli. (...) Aceste discuții se poartă împreună cu Ministerul Sănătății, care este îndreptățit să propună astfel de măsuri. Am inițiat aceste discuții împreună cu Ministerul Sănătății, nu există încă o decizie”, a precizat ministrul Sorin Cîmpeanu, la Digi 24.
Ministrul a mai punctat că, și în toamnă, vor rămâne valabile în școli măsuri precum purtarea măștii, distanțarea fizică și aerisirea periodică a sălilor.