De astăzi, olimpicii susţin probele scrise ale Bacalaureatului

Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

Olimpicii aflaţi, în aceste zile, la Ploieşti, pentru a participa la sesiunea specială a Bacalaureatului intră, de astăzi, cu adevărat, în focurile examenelor, odată cu susţinerea primei probe scrise, cea la limba şi literatura română.

Numai 192 de candidaţi dintre cei înscrişi la Bacalaureatul olimpicilor au susţinut, la finalul săptămânii trecute, proba C a examenului, cea pentru evaluarea competenţelor într-o limbă de circulaţie internaţională. Cei mai mulţi dintre ei, 184, au ales să dea testarea la limba engleză, numai cinci au preferat franceza, iar trei dintre candidaţi – rusa. Restul, 17 olimpici, nu a chiulit, ci pur şi simplu a scăpat de testare după ce au obţinut echivalarea, în contul acesteia, a rezultatului la un examen cu recunoaşterea internaţională.

Odată cu proba C s-a încheiat şi seria examenelor orale la sesiunea specială a Bacalaureatului. De astăzi, ei vor începe testările scrise.

Pentru luni este programată proba scrisă la limba şi literatura română,  pe 28 mai se va desfăşura cea obligatorie a profilului, iar pe 29 mai proba la alegere a profilului şi specializării. Ultima zi de examen, care mobilizează, de obicei, un număr nesemnificativ de candidaţi, este joi, 30 mai. Tot în cursul acelei zile vor fi afişate şi primele rezultate şi vor fi înregistrate evantualele contestaţii. Cererile de recorectare a lucrărilor trebuie soluţionate în timp record deoarece, conform calendarului oficial  al sesiunii speciale a Bacalaureatului, vineri, pe 31 mai trebuie afişate rezultatele finale.

La Bac-ul olimpicilor au participat, în acest an, numai 209 candidaţi, din cei 257 de liceeni care fac parte din loturile pentru olimpiadele şi concursurile internaţionale. Restul a preferat să susţină examenul maturităţii odată cu restul colegilor, în iunie-iulie, pentru că s-au temut că subiectele pregătite pentru olimpici ar putea fi prea grele.

Anul trecut, la sesiunea specială a Bacalaureatului, rata promovabilităţii abia a trecut de 34%.

Olimpicii care nu promovează acum examenul se mai pot înscrie abia la sesiunea programată la finalul lunii august.

Ioana Rădulescu

 

Image