Aproape 7.500 de dascăli aflați în primii ani de predare susțin, miercuri, proba scrisă a examenului de Definitivat care le va aduce primul grad din carieră. Testarea este organizată în 42 de centre de examen, la 96 de discipline.
270 de cadre didactice din Prahova sunt așteptate la testarea de astăzi.
Pentru înscrierea la Definitivat, dascălii trebuie să aibă cel puțin un an la catedră, calificativ „Bine” sau „Foarte bine” obținut în anul școlar în curs, iar media aritmetică a notelor obținute la cele două inspecții la clasă și la evaluarea portofoliului profesional să fie minimum 8, cu note nu mai mici de 7 la probele menționate anterior, conform metodologiei de examen.
La nivel național, cei mai mulți candidați provin din rândul educatoarelor (2.079), învățătoarelor (1.367), profesorilor de Educație fizică (856), Lb. engelză (464) și Lb. română (401).
Lucrările scrise vor fi evaluate în 6 centre organizate la nivel național, iar nota la proba scrisă are o pondere de 70% în calculul mediei finale, care trebuie să fie cel puțin 8 pentru promovarea examenului.
Primele rezultate vor fi afişate în data de 31 iulie în centrele de examen şi pe definitivat.edu.ro. Contestaţiile se depun la centrele de examen, conform calendarului aprobat, în zilele de 31 iulie, după afişarea rezultatelor, şi 1 august, până la ora 14:00. Rezultatele finale vor fi afișate pe 5 august, în centrele de examen şi pe site-ul menţionat.
Cadrele didactice promovate dobândesc dreptul de practică în învăţământul preuniversitar. "Prin dobândirea definitivării în învățământ, cadrul didactic depășește stadiul de debutant şi poate intra pe o rută de profesionalizare ascendentă, având dreptul de a deveni titular în sistemul de învățământ preuniversitar și de a participa ulterior la susținerea examenelor pentru obținerea gradelor didactice", explică reprezentanții Ministerului Educației.
Cadrele didactice care nu obţin definitivarea în învăţământ pot fi angajate în sistemul naţional de învăţământ preuniversitar numai pe perioadă determinată, cu statut de profesor debutant. Cadrelor didactice angajate în baza unui contract individual de muncă pe perioadă nedeterminată în învăţământul preuniversitar până la 31 august 2012, cu o vechime mai mare de 7 ani de predare efectivă la catedră cu statut de cadru didactic calificat, care nu au dobândit definitivarea în învăţământ li se modifică durata contractului de muncă din perioadă nedeterminată în perioadă determinată.