DOCUMENT. Calendarul aplicării dispozițiilor din legile educației, în Monitorul Oficial. Când dispar inspectoratele școlare și termenul pentru aprobarea noilor metodologii ale examenelor naționale

legile educației calendarul
Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

Ministerul Educației a publicat, zilele trecute, în Monitorul Oficial, documentul care modifică anexele la Ordinul privind aprobarea unor măsuri tranzitorii aplicabile la nivelul sistemului național de învățământ preuniversitar și superior. Acestea cuprind calendarul de punere în aplicare a dispozițiilor din legile educației, respectiv Legea învățământului preuniversitar nr. 198/2023 și Legea învățământului superior nr. 199/2023.

 

Potrivit documentului publicat în Monitorul Oficial, 30 mai 2025 este, în învățământul preuniversitar, termenul limită pentru aprobarea regulamentului de organizare și funcționare a direcțiilor județene de învățământ preuniversitar, care vor înlocui actualele inspectorate școlare județene.

În ceea ce privește principalele examene naționale, până pe 1 august 2025 trebuie aprobate lista disciplinelor la Bacalaureat și metodologia-cadru de organizare a acestuia. 

Un alt reper important este 1 august 2026, termenul limită privind aprobarea calendarului desfășurării concursului de admitere și a metodologiei pentru organizarea evaluării naționale.

În învățământul universitar, cele mai multe dintre măsuri trebuie adoptate în următoarele două luni.

 

 

Image