Ecaterina Andronescu, noul ministru al Educației, nu este de acord cu manualul unic

Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

Noul ministru al Educaţiei, Ecaterina Andronescu, a declarat că manualul unic, introdus abia de un an, nu este o decizie tocmai fericită, aceasta susținând că, prin competiţie, ar creşte calitatea manualelor.

“Manualul unic nu a fost o decizie tocmai fericită. Faptul că manualele au arătat aşa ar trebui să ne pună pe gânduri. Prin competiţie ar creşte şi calitatea manualelor”, a declarat Ecaterina Andronescu, pentru Știrile Pro Tv.

Declarația vine în contextul în care numeroase greșeli au fost semnalate în manualele unice, tipărite de Editura Didactică și Pedagogică, iar într-un caz s-a decis chiar retipărirea întregului tiraj.

În același timp, în Parlament de află Legea manualului, care ar urma să fie modificată.

manualul unic, introdus în mandatul lui Liviu Pop la Ministerul Educației, a fost varianta aleasă pentru înlăturarea "baronilor manualelor", după cum explica, la vremea respectivă, deținătorul portofoliului amintit.  Guvernul a dat o ordonanţă de urgenţă prin care a trecut Editura Didactică şi Pedagogică în subordinea Ministerului Educaţiei şi a desemnat-o să editeze manualele şcolare. Ordonanţa a fost atacată la Curtea Constituţională, iar judecătorii au decis că Ministerul Educaţiei nu trebuia să reorganizeze Editura Didactică şi Pedagogică prin ordonanţă de urgenţă, ci printr-o hotărâre care să treacă prin Parlament.

Image