Ministerul Educației a anunțat că de joi, 1 august, la nivel național au început verificări în unitățile de învățământ din toată țara. MEN precizează că este vorba despre o inspecție tematică, dublată de o analiză de risc, privind evoluția situației școlare a elevilor din învățământul gimnazial, de la înscrierea în clasa a V-a, în anul școlar 2015-2016, până la susținerea Evaluării Naționale, din anul școlar 2018 - 2019.
"În următoarea perioadă, experţii din Corpul de control al ministrului Educației Naționale vor analiza situația școlară a elevilor promovați, corigenți, repetenți, cu situație școlară neîncheiată și transferați în cadrul metodologic, în anii școlari selectați, la nivelul unităţilor de învăţământ din toată țara", au precizat oficialii MEN, subliniind că această campanie de control urmărește identificarea grupurilor defavorizate de elevi aflați în risc de abandon școlar, prevenirea excluziunii școlare, precum și reducerea/remedierea erorilor din documentele școlare.
Sursa foto: republica.ro