Elevii cer o structură fixă a anului școlar, astfel încât cursurile să înceapă pe 1 septembrie și să se încheie pe 1 iunie

Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

Consiliul Național al Elevilor a reacționat, joi, după ce Comisia pentru învățământ, știință, tineret și sport din Camera Deputaților a avizat favorabil inițiativa fostului ministru al Educației, Liviu Popo, conform căreia cursurile fiecărui an școlar vor începe, anual, în a doua săptămână din septembrie.

"Încă din 2017, structura noastră militează pentru o structură fixă a anului școlar, astfel încât cursurile să înceapă pe 1 septembrie și să se încheie pe 1 iunie.

Vocea reprezentanților elevilor din România nu a fost ascultată în cadrul Comisiei pentru învățământ, știință, tineret și sport din Camera Deputaților, iar măsura nefundamentată potrivit căreia școala va începe, anual, în a doua săptămână din septembrie, a trecut în unanimitate.

Ne dorim stabilitate în sistemul educațional, însă această stabilitate trebuie obținută printr-o reformă reală, nu prin măsuri lipsite de fond, care nu tratează cauza problemelor din învățământul românesc", au transmis reprezentanții CNE.

Comunicatul Consiliului Național al Elevilor (sursa: edupedu.ro):

"Astăzi, în cadrul comisiei de învățământ, știință, tineret și sport, s-a dezbătut proiectul legislativ depus de către senatorul Liviu Marian Pop pentru modificarea structurii anului școlar, astfel încât acesta să aibă o structură fixă, iar cursurile să înceapă în a doua săptămână din septembrie, în ziua de luni.

Deși Consiliul Național al Elevilor s-a opus cu vehemență acestei măsuri nefundamentate, iar reprezentantul elevilor a fost prezent în cadrul comisiei, politicienii au ignorat punctul de vedere al elevilor și au votat această măsură nefundamentată.

Obiectivul structurii reprezentative a elevilor din România, pentru următoarea perioadă, este să blocheze această măsură populistă până ca ea să fie inclusă în actuala Lege a educației naționale.

Recent, domnul senator Liviu Pop a depus în Parlamentul României o inițiativă de modificare a Legii educației naționale nr. 1/2011, în care este specificat faptul că, anual, cursurile anului școlar încep în a treia zi de luni din septembrie, anul școlar având, astfel, o structură fixă, care, conform expunerii de motive, vine la întâmpinarea necesității unei stabilități pentru elevii din sistemul preuniversitar de învățământ.

Întrucât Consiliul Național al Elevilor (CNE), structura reprezentativă a tuturor elevilor din România, nu a fost consultată prin niciun mecanism, fie el intern sau extern, ne simțim îndatorați față de cei pe care îi reprezentăm pentru a vă exprima poziția noastră cu privire la modificarea legislativă antemenționată. Suntem de părere că, din nou, asistăm la o modificare nefundamentată, care nu sosește în beneficiul elevilor, întrucât soluția optimă este, într-adevăr, ca anul școlar să aibă o structură fixă, prevăzută în lege, însă data începerii cursurilor ar trebui să fie 1 septembrie.

În anul 2017, în cadrul Adunării generale a Consiliului Național al Elevilor de la Râmnicu Vâlcea, liderii elevilor din întreaga țară au adoptat o hotărâre pentru ca dezideratul CNE să fie obținerea unei structuri fixe pentru desfășurarea cursurilor dintr-un an școlar: acestea ar trebui să înceapă la 1 septembrie și să se termine la 1 iunie. Care sunt beneficiile unei structuri de acest tip?

În primul rând, dorim să atragem atenția cu privire la un fenomen care a luat amploare în sistemul educațional, mai ales în ultimii ani: calendarul examenelor naționale este unul decalat, elevii sunt nevoiți să susțină aceste examene în toiul verii, în clase care nu sunt dotate cu sisteme de ventilație, randamentul fiind unul din ce în ce mai scăzut. De asemenea, orice zi petrecută la școală în luna iunie este resimțită precum o povară de către elevi, aspect care favorizează absenteismul școlar masiv, dar și incapacitatea beneficiarilor primari ai educației de a se putea concentra pe studiu.

Credem cu tărie că această măsură valorifică interesul superior al tuturor elevilor din România și am fi onorați dacă ați susține punctul de vedere al elevilor din România din poziția pe care o aveți în cadrul comisiei parlamentare cu activitate relevantă în sectorul educațional.

«De ce să înceapă cursurile în a doua săptămână din septembrie și nu în prima sau în a treia? Refuz să cred că o astfel de măsură a trecut în unanimitate de comisia cu activitate relevantă în domeniul educațional din Camera Deputaților. O astfel de propunere legislativă, cu o expunere de motive de jumătate de pagină, are un puternic impact economic și social, însă punctul de vedere al Consiliului Național al Elevilor nu a contat. Da, ne dorim stabilitate în sistem, ne dorim ca anul școlar să aibă o structură fixă, însă nu ne mulțumim doar cu atât. Încă din 2017, structura noastră a militat pentru ca școala să înceapă pe 1 septembrie, iar ultima zi de cursuri să fie 1 iunie – asta înseamnă stabilitate în sistemul educațional. Politicienii, care în mod cert au cabinet parlamentare dotate cu aer condiționat, cu siguranță nu cunosc realitatea sistemului. Realitatea presupune localități fără transport școlar, realitatea presupune, de asemenea, școli care nu sunt dotate cu aparate de aer condiționat, realitatea presupune sute de elevi care străbat zeci de kilometri la temperaturile toride ale verii pentru a ajunge la școală.

De îndată ce am aflat de această propunere legislativă, l-am contactat pe domnul senator Liviu Marian Pop pentru a-i transmite punctul de vedere, asta se întâmpla în luna august. Nu am primit nici până astăzi un răspuns sau vreo dorință de colaborare, aspect care mă dezamăgește cumplit. Deciziile trebuie luate cu o consultare în prealabil, mai ales atunci când vizează un grup social atât de numeros – elevii României», a declarat Antonia Pup, președintele Consiliului Național al Elevilor".

 

Image