Patru absolvenți de gimnaziu din prahova care au susținut Evaluarea Națională au reușit să nu ia nici măcar o sutime peste punctajul acordat din oficiu, la cele două probe scrise, așa că au încheiat Evaluarea Națională cu media 1.00.
Cei patru provin de la Școala Gimnazială "Dumitru Ghenoiu" Băicoi, Școala Gimnazială "Mihai Viteazul" Boldești Scăeni, Școala Gimnazială "Minerva Alexandrescu" Șoimari și Școala Gimnazială "Constantin Stere" Bucov.
Chiar dacă nu au reușit să scrie nimic - sau nimic corect - pe foaia de examen, nici la Limba română, nici la Matematică, toți cei patru, ca de altfel și cei 1.275 colegi de-ai lor de promoție din județ, care au avut medii sub 5, au dreptul să participe la admiterea la liceu.