EN 2021 – Inclusiv subiecte tip grilă, la examenul din acest an. Cum trebuie redactate și corectate răspunsurile

EN 2021 – Inclusiv subiecte tip grilă, la examenul din acest an. Cum trebuie redactate și corectate răspunsurile
Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

În premieră, anul acesta, subiectele pentru probele scrise ale Evaluării Naționale vor include și itemi tip grilă. Drept urmare, Ministerul Educației a elaborat și un set de reguli privind redactarea lucrărilor, transmis inspectoratelor școlare județene printr-o adresă recentă. Documentul, prezentat de edupedu.ro, face referire inclusiv la modalitatea în care trebuie redactate și corectate aceste răspunsuri, astfel încât însemnele de pe foaia de examen să nu fie considerate semne care să ducă la anularea lucrării:

> Candidații vor primi subiectele sub forma unor broșuri pe care trebuie să le predea la finalul probei

> Numerotarea paginilor va fi realizată de asistent, cu anularea spațiilor rămase necompletate

> Ștampila de examen va fi aplicată pe fiecare pagină a broșurii și peste colțul lipit și închis al lucrării

> Timpul pentru completarea datelor va fi de 15 minute, iar pentru rezolvarea cerințelor va fi de 20 de minute, calculate după completarea datelor de identificare

> Caseta de identificare se completează, apoi se sigilează

> Centrul de examen se completează numai în cazul în care școala de proveniență a candidatului este arondată altei unități de învățământ

> Elevii pot solicita pagini suplimentare pentru redactarea răspunsului

> La proba de limba română și/sau maternă, un răspuns corectat greșit în căsuța de răspuns poate fi corectat prin tăiere cu o linie orizontală și scrierea în dreapta căsuței a literei asociate răspunsului considerat corect

> La proba de limba română și/sau maternă, un răspuns care constă în marcarea cu X a unei opțiuni poate fi corectat prin tăierea cu o linie orizontală a marcajului X și marcarea cu X a răspunsului considerat corect

> La proba de limba română și/sau maternă sunt permise sublinierile pe test cu creion sau stilou/pix de culoare albastră, iar în cazul itemilor care vizează sintaxa frazei nu se consideră semn particular delimitarea propozițiilor în frază

> La proba de matematică, un răspuns de la Subiectul I sau Subiectul al II-lea poate fi corectat prin tăierea cu o linie orizontală și încercuirea altui răspuns considerat corect

> La figurile de la proba de matematică sunt permise marcajele pe figură și completarea figurilor cu creion sau stilou/pix de culoare albastră

> La proba de matematică este permisă realizarea unor figuri geometrice (cu creion sau stilou/pix de culoare albastră) în spațiul pus la dispoziție pentru rezolvarea problemelor.

Detalii citiți în adresa publicată AICI.

Probele scrise ale Evaluării Naționale vor avea loc în perioada 22 – 25 iunie, iar regulile de mai sus le vor fi explicate candidaților de către profesorii supraveghetori.

Modelele de subiecte pot fi consultate AICI.

 

 

 

 

 

 

Image