Consiliul Județean al Elevilor Prahova a anunțat organizarea celei de-a patra ediții a Galei Elevului Reprezentant, una care își propune să răsplătească eroii pandemiei, din rândul dascălilor, elevilor și părinților.
“Anul acesta, la baza proiectului va sta conceptul intitulat «ResetEDU - un nou capitol pentru educație», aflat în strânsă legătură cu punctul în care se află sistemul educațional la un an de la începutul pandemiei. Prin intermediul Galei Elevului Reprezentant, Consiliul Național al Elevilor va răsplăti eforturile actorilor implicați în societatea civilă. Fie că vorbim despre activiștii care, prin inițiativele lor, vor să aducă o schimbare în comunitate, despre profesorii dedicați îmbunătățirii constante a actului educațional sau despre părinții și unitățile de învățământ care ajută la formarea elevilor, cu toții merită aprecierea noastră. Astfel, oricine poate nominaliza o persoană care, prin acțiunile sale, contribuie la dezvoltarea climatului educațional, accesând ACEST LINK”, au transmis organizatorii.
Categoriile în cadrul cărora pot fi făcute nominalizări sunt: „Elev implicat în comunitate”, „Profesor de 10”, „Părinte – agent al schimbării” și „Comunități școlare reziliente”.
„Acum, la un an de când sala de clasă s-a mutat în mediul virtual, cred că este foarte important să recunoaștem eforturile acelor actori din sistemul de învățământ care, în fiecare zi, contribuie la creșterea calității actului educațional. Fiecare dintre noi are sau cunoaște un coleg, un profesor sau un părinte care reprezintă o adevărată doză de inspirație. Hai să-l răsplătim!”, a declarat Robert Avram, președintele Consiliului Județean al Elevilor Prahova.
Termenul limită pentru depunerea nominalizărilor, la toate secțiunile disponibile on-line, este 30 aprilie. În prima jumătate a lunii mai, nominalizările depuse vor fi jurizate, iar pe 20 mai va fi publicată lista semifinaliștilor. Pe 4 iunie a avea loc Gala Elevului Reprezentant, în cadrul căreia va fi organizată și festivitatea de premiere.
Regulamentul evenimentului, criteriile de jurizare sau condițiile de eligibilitate ale persoanelor nominalizate pot fi consultate AICI.
Foto cu caracter ilustrativ