Printre cei aproape 1.000 de prahoveni aflați în izolare, în județ, conform celor mai recente date furnizate de Prefectură, se numără și cinci absolvenți de gimnaziu care în această săptămână ar fi trebuit să susțină Evaluarea Națională. Astfel, cei cinci nu au putut participa la examenul care a început astăzi, a anunțat purtătorul de cuvânt al ISJ Prahova, Aurel Graur.
Reprezentantul Inspectoratului Școlar Prahova a menționat că niciunui candidat nu i-a fost refuzată participarea la proba de luni. Această măsură era impusă în cazul celor care aveau, de dimineață, temperatură peste 37,3 grade Celsius. În Prahova nu a fost înregistrat, astăzi, niciun caz.
La proba scrisă la Limba și literatura română s-au înscris, în județ, 6.735 de candidați, din care 316 au absentat, în această cifră fiind incluși și cei care erau în izolare.
O sesiune specială a examenului va fi organizată între 22 iunie și 4 iulie.