Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, s-a declarat încântat de cum s-a derulat proiectul pilot de evaluare digitalizată a lucrărilor la Evaluarea Națională, în Dâmbovița, după prima probă de examen, și vorbește despre posibilitatea extinderii sistemului la nivel național chiar de anul viitor.
“S-a înregistrat o premieră absolută, până în acest moment proiectul pilot din Dâmbovița a fost un succes, în sensul în care, contrar îngrijorărilor timpul mediu de scanare și încărcare a unei lucrări a fost de două minute. Vorbim de școli din mediu rural cu slabă conexiune la internet. S-au încărcat 3400 de lucrări în 255 de clase de examen în 113 de centre de examen. Putem avea următoarele avantaje: începând cu ora 15:00 s-ar putea începe evaluarea, direct. I-am exclus pe acei evaluatori care anul trecut au dat note cu diferențe mari față de nota finală. Alt avantaj major, dacă vrem concluzii cu privire la creativitate, ne uităm la compunere”, a declarat ministrul.
Cîmpeanu spune că, “având în vedere acest succes de etapă, anul viitor vom putea extinde la nivel național această procedură de digitalizare a proceselor ce țin de Evaluarea Națională, dar și cele ce țin de Bacalaureat. Nu s-a mai reușit până acum acest lucru, sunt state europene care nu au înregistrat această reușită”.
Joi are loc a doua probă scrisă la Evaluarea Națională 2022, cea la Matematică. Media generală obținută în cadrul examenului are o pondere de 80% în calculul mediei de admitere în clasa a IX-a.
Sistemul folosit în Dâmbovița, la Evaluarea Națională, va fi testat și în Călărași, la probele scrise ale Bacalaureatului.
Urmăreşte pagina de Facebook „Telegrama” pentru ştiri şi analize de ultimă oră!