Statisticile de la Evaluarea Națională, în ceea ce privește mediile, scot la iveală o realitate nu tocmai frumoasă dacă sunt luate la bani măruți. Ministerul Educației a prezentat, printre altele, și o situație pe mediile de proveniență, urban și rural. Cifrele sunt grăitoare.
Începând cu situația privind mediile mici, aproape 30% dintre cele obținute de candidații din rural, care au susținut examenul în 2022, sunt sub 5, față de numai 10,05% în situația din mediul urban. La polul opus, 20,5% dintre absolvenții de gimnaziu din orașe și municipii au luat peste 9 la Evaluarea Națională, față de 4,55% în mediul rural.
Cele două grafice se suprapun, oarecum, numai pe tranșa de medii între 6,50 și 7,50.
"Se confirmă, din păcate, slaba calitate a educației în mediul rural", a subliniat și ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu.