Finanţare europeană pentru modernizarea UPG Ploieşti. Universitatea aşteaptă 13 milioane de euro

Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

Universitatea Petrol-Gaze Ploieşti a primit o finanţare de la Uniunea Europeană în valoare de aproape 6 milioane de euro şi mai are în eveluare un proiect, care ar putea să ducă suma totală atrasă la 13 milioane de euro. Primul obiectiv de investiţii vizează dotarea unităţii de învăţământ, iar contractul de finanţare a fost semnat luni.

Autorităţile prahovene spun că prin acest proiect UPG devine prima unitate de învăţământ universitar din regiunea de dezvoltare Sud-Muntenia care reuşeşte să atragă fonduri europene pentru îmbunătăţirea calităţii infrastructurii de educaţie. Prezent lşa semnarea contractului de finanţare, preşedintele Consiliului Judeţean Prahova, Bogdan Toader, a declarat că proiectul de 28 de milioane de lei, odată finalizat, va oferi condiții superioare atât studenților cât și cadrelor didactice şi va contribui la creşterea gradului de atractivitate al universităţii.

"M-am simțit mândru de faptul că reprezentanții Universității Petrol-Gaze Ploiești, al cărei absolvent sunt, au semnat primul contract de finanțare privind modernizarea și dotarea la nivel european a instituției, investiții care, la finalizare, vor oferi condiții superioare atât studenților, cât și cadrelor didactice. Contractul - în valoare de aproximativ 28 de milioane de lei - semnat astăzi (n.r. luni) de către domnul Pascu-Mihai Coloja, rectorul UPG, și de către domnul Liviu Gabriel Musat, directorul ADR Sud Muntenia, este un prim pas pentru îmbunătățirea infrastructurii învățământului superior ploieștean. Un alt proiect important se află în evaluare și sperăm ca în scurt timp să vorbim despre UPG Ploiești ca despre universitatea din Regiunea Sud Muntenia care a atras 13 milioane de euro de la Uniunea Europeană! Accesarea fondurilor europene va contribui atât la schimbarea condițiilor de învățământ, dar și la o revigorare a atragerii de noi generații de studenți dornici să abordeze specializările Universității “Petrol-Gaze” Ploiești, unice în țară și de renume în întreaga lume", a scris Bogdan Toader pe reţeaua de socializae Facebook.

"Inițiatorii proiectului au în vedere creșterea nivelului de educație, considerată un factor determinant al activității economice, al productivității, precum și al mobilității forței de muncă. Astfel, prin modernizarea Corpului I al Universității Petrol-Gaze Ploiești, prin refacerea instalațiilor electrice interioare, precum și prin dotarea cu echipamente de ultimă generație se creează premisele unei activități didactice de calitate care să asigure implementarea unor programe educaționale relevante pentru piața forței de muncă și pentru sectoarele economice competitive, adaptate specificului Universității Petrol-Gaze Ploiești", precizază reprezentanții ADR Sud Muntenia, după semnarea contractului de luni.

Potrivit acestor, implementarea proiectului are ca termen de finalizare în primăvara lui 2021, preupunând  investiții a căror valoare totală se ridică la 27.955.222,01 lei. Din această sumă, peste 23 de milioane de lei constituie contribuția din Fondul European pentru Dezvoltare Regională, aproximativ 3,6 milioane de lei reprezintă alocarea bugetului de stat, cofinanțarea eligibilă a beneficiarului fiind de aproape 560 de mii de lei.

Image