FLEX. O nouă ediție a programului care trimite gratuit liceeni români la studii, în SUA, va fi lansată în luna august

flex 2024
Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

Programul de burse Future Leaders Exchange Program (FLEX), prin care liceenii români pot studia un an de liceu în Statele Unite ale Americii, va avea locși în acest an. Proiectul aparține Ambasadei Statelor Unite în România și este derulat împreună cu American Councils for International Education (Consiliile Americane pentru Educație Internațională) și de Ministerul Educației Naționale.

 

Programul educațional FLEX este finanțat de către Departamentul de Stat al Statelor Unite ale Americii și își propune să ofere liceenilor din România ocazia de a studia la un liceu american și de a locui împreună cu o familie americană pe parcursul anului școlar 2024-2025. Participarea la Programul FLEX, aflat acum în al 8 -lea an de existență în România, este gratuită. La edițiile anterioare, FLEX România a oferit bursa către sute de liceeni români din mai multe județe ale țării, aceștia fiind repartizați la licee din state precum Washington, Texas, Colorado, California, Hawai, Iowa și Florida. Programul se adresează în egală măsură și liceenilor cu dizabilități.

Ce este Programul FLEX?

FLEX a fost creat de Congresul Statelor Unite în 1992, iar acum se află în cel de-al 30-lea an de existență. Programul presupune parcurgerea unui an școlar întreg în Statele Unite ale Americii de către elevii de liceu interesați care sunt declarați câștigători în urma competiției pentru acordarea bursei. Obiectivul programului este să promoveze înțelegerea reciprocă între cetățenii Statelor Unite și ai altor țări, pentru ca liceenii să aibă ocazia de a învăța mai multe despre SUA și de a le face cunoscute americanilor țările lor de origine. În anul școlar 2023-2024, la nivel global, aproximativ 1000 de liceeni vor învăța în SUA în cadrul Programului FLEX. Fiecare bursier va locui timp de un an împreună cu o familie americană și va studia la un liceu american, având toate costurile acoperite prin program. La întoarcerea în România, anul de liceu petrecut în SUA poate fi recunoscut și echivalat.

Cine se poate înscrie în acest program?

Competiția de anul acesta este deschisă liceenilor care au cetățenie română, sunt născuți între 15 iulie 2006 și 15 Iulie 2009, sunt în clasele a IX-a, a X-a sau a XI-a în anul școlar 2023-2024, studiază engleza în liceu și îndeplinesc criteriile pentru a obține viza SUA. De asemenea, candidații trebuie să nu fi stat în SUA mai mult de 3 luni în ultimii 5 ani.

Aplicațiile on-line pentru actuala ediție vor fi deschise la începutul lunii august 2023, însă elevii interesați pot completa de acum formularul de pre-înscriere pentru a primi actualizări despre program și a nu rata lansarea înscrierilor oficiale pentru bursa FLEX 2024-2025. Formularul de pre-înscriere este disponibil AICI.

Urmăreşte pagina de Facebook „Telegrama” pentru ştiri şi analize de ultimă oră!

 

 

 

 

Image