FONDURI EUROPENE PRAHOVA Conducerea Consiliului Județean a anunțat vineri că a fost aprobat la finanțare cel mai mare proiect de dotare a școlilor din Prahova, care presupune peste 20 de milioane de euro în 86 de unități de învățământ și aproape 44.000 de elevi beneficiari.
FONDURI EUROPENE PRAHOVA Proiectul Consiliului Județean Prahova „Școli Motivante Adaptate Ritmului Tehnologic Ph-SMART”, în valoare de 101.171.591,36 lei, a fost aprobat și va primi finanțare din fonduri europene prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), a anunțat vineri CJ, într-un comunicat de presă. Prin acest proiect, 86 de unități de învățământ din județ, la care urmează cursurile aproape 44.000 de elevi, vor fi dotate cu echipamente digitale de ultimă generație, mobilier, materiale didactice și echipamente de specialitate.
Proiectul include dotări și echipamente educaționale specializate pentru elevii defavorizați și pentru cei cu cerințe educaționale speciale.
„Ne dorim să oferim copiilor noştri cea mai bună educaţie posibilă, pentru că doar aşa putem să aspirăm la un viitor mai bun. Pentru un învăţământ de calitate, avem nevoie de condiţii bune şi de dotări moderne în şcoli. Vrem ca dascălii să aibă cel mai bun cadru în care să predea, iar copiii să vină de drag la şcoală. Acest proiect de o anvergură fără precedent în istoria CJ Prahova este un pas hotărât pentru a aduce şcolile din judeţ în secolul XXI şi pentru a asigura toate condiţiile necesare unei educaţii de calitate”, a declarat preşedintele CJ Prahova, Iulian Dumitrescu.
Pentru accesarea fondurilor europene, Consiliul Județean Prahova a încheiat un parteneriat cu 59 de localități care și-au exprimat acordul de a participa la acest proiect și cu 5 unități școlare conexe (palatele, cluburile copiilor și cluburile sportive) aflate în subordinea Ministerului Educației, care își desfășoară activitatea pe raza județului.
Fonduri europene pentru modernizare a 86 de unități școlare din Prahova
FONDURI EUROPENE PRAHOVA Concret, prin proiect se vor obține următoarele rezultate:
» 663 săli de clasă vor fi echipate cu tablă interactivă, sisteme de tip desktop cu monitor sau sisteme all-in-one sau laptopuri, sistem de sunet, sistem de videoconferință, imprimantă multifuncțională, router wifi, precum și cu alte dispozitive și echipamente tehnologice;
» 259 săli de clasă vor fi dotate cu mobilier și materiale didactice;
» 73 de laboratoare de informatică vor fi echipate cu tablă interactivă, sisteme de tip desktop cu monitor sau sisteme all-in-one sau laptopuri, sistem de sunet, sistem de videoconferință, imprimantă multifuncțională, router wifi, precum și cu alte dispozitive și echipamente tehnologice;
» 63 laboratoare de științe vor fi dotate cu mobilier și echipamente digitale;
» 230 cabinete școlare (inclusiv cabinete de asistență psihopedagogică/săli de sport) vor fi dotate cu mobilier și echipamente de specialitate;
» 12 ateliere de practică din rețeaua de învățământ profesional și tehnic vor fi dotate cu materiale și echipamente de specialitate, precum și cu echipamente digitale.
VEZI ȘI >>> EXCLUSIV Lista completă a celor 64 de școli prahovene care primesc echipamente IT și tablete de aproape 5 milioane de euro
Proiectul „Școli Motivante Adaptate Ritmului Tehnologic Ph-SMART” va fi finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), Componenta C15: Educație, apelul de proiecte „Dotarea cu mobilier, materiale didactice și echipamente digitale a unităților de învățământ preuniversitar și a unităților conexe” (palatele și cluburile copiilor, cluburile sportive, cabinetele de asistență psihopedagogică).
Lista unităților din Prahova incluse în acest proiect din fonduri europene
- CENTRUL ȘCOLAR DE EDUCAȚIE INCLUZIVĂ NR.1, MUNICIPIUL PLOIEȘTI
- CENTRUL ȘCOLAR DE EDUCAȚIE INCLUZIVĂ NR.2, MUNICIPIUL PLOIEȘTI
- ȘCOALA PROFESIONALĂ SPECIALĂ, ORAȘUL PLOPENI
- CENTRUL ȘCOLAR DE EDUCAȚIE INCLUZIVĂ, ORAȘUL VĂLENII DE MUNTE
- CENTRUL JUDEȚEAN DE RESURSE ȘI ASISTENȚĂ EDUCAȚIONALĂ PRAHOVA
- LICEUL TEORETIC, ORAȘUL AZUGA
- ȘCOALA GIMNAZIALĂ "MIHAI VITEAZUL", ORAȘUL BOLDEȘTI-SCĂENI
- LICEUL TEHNOLOGIC "TEODOR DIAMANT", ORAȘUL BOLDEȘTI-SCĂENI
- ȘCOALA GIMNAZIALĂ NR. 2, ORAȘUL BOLDEȘTI-SCĂENI
- LICEUL TEORETIC "AUREL VLAICU", ORAȘUL BREAZA
- ȘCOALA GIMNAZIALĂ "NESTOR URECHIA", ORAȘUL BUȘTENI
- COLEGIUL "ION KALINDERU", ORAȘUL BUȘTENI
- LICEUL "SIMION STOLNICU", ORAȘUL COMARNIC
- ȘCOALA GIMNAZIALĂ NR. 2, ORAȘUL COMARNIC
- CLUBUL COPIILOR "MARTHA BIBESCU", ORAȘUL COMARNIC
- GRĂDINIȚA CU PROGRAM NORMAL ȘI PROGRAM PRELUNGIT "FRUNZA DE STEJAR", ORAȘUL PLOPENI
- LICEUL "CAROL I ", ORAȘUL PLOPENI
- LICEUL TEORETIC "ȘERBAN VODĂ", ORAȘUL SLĂNIC
- LICEUL TEHNOLOGIC AGROMONTAN "ROMEO CONSTANTINESCU", ORAȘUL VĂLENII DE MUNTE
- ȘCOALA GIMNAZIALĂ "ING. GHEORGHE PĂNCULESCU", ORAȘUL VĂLENII DE MUNTE
- GRĂDINIȚA CU PROGRAM NORMAL NR. 1, ORAȘUL VĂLENII DE MUNTE
- COLEGIUL NAȚIONAL "NICOLAE IORGA", ORAȘUL VĂLENII DE MUNTE
- ȘCOALA GIMNAZIALĂ "GHEORGHE COSTESCU", COMUNA ALUNIȘ
- ȘCOALA GIMNAZIALĂ, COMUNA ARICEȘTII RAHTIVANI
- ȘCOALA GIMNAZIALĂ, SAT NEDELEA, COMUNA ARICEȘTII RAHTIVANI
- ȘCOALA GIMNAZIALĂ "ÎNV. ATHANASIE JAN STOICESCU", COMUNA ARICEȘTII ZELETIN
- ȘCOALA GIMNAZIALĂ, COMUNA BABA ANA
- ȘCOALA GIMNAZIALĂ "GHEORGHE LAZĂR", COMUNA BĂRCĂNEȘTI
- LICEUL TEHNOLOGIC AGRICOL, COMUNA BĂRCĂNEȘTI
- ȘCOALA GIMNAZIALĂ, COMUNA BĂTRÂNI
- ȘCOALA GIMNAZIALĂ, COMUNA BERTEA
- ȘCOALA GIMNAZIALĂ, COMUNA BOLDEȘTI-GRĂDIȘTEA
- ȘCOALA GIMNAZIALĂ "MIHAI VODĂ", SAT PLEAȘA, COMUNA BUCOV
- ȘCOALA GIMNAZIALĂ "CONSTANTIN STERE", COMUNA BUCOV
- ȘCOALA GIMNAZIALĂ, COMUNA CĂRBUNEȘTI
- ȘCOALA GIMNAZIALĂ "NICHITA STĂNESCU", COMUNA CEPTURA
- ȘCOALA GIMNAZIALĂ, COMUNA CERAȘU
- ȘCOALA GIMNAZIALĂ "ANDREI RĂDULESCU", COMUNA CHIOJDEANCA
- LICEUL TEHNOLOGIC "PROFESOR ILIE GAVRILĂ", SAT CIORANII DE JOS, COMUNA CIORANI
- ȘCOALA GIMNAZIALĂ, SAT CIORANII DE SUS, COMUNA CIORANI
- ȘCOALA GIMNAZIALĂ, COMUNA COLCEAG
- ȘCOALA GIMNAZIALĂ, COMUNA COSMINELE
- ȘCOALA GIMNAZIALĂ, COMUNA DRĂGĂNEȘTI
- ȘCOALA GIMNAZIALĂ "EROU SERGENT GRIGORE IOAN", COMUNA DUMBRĂVEȘTI
- ȘCOALA GIMNAZIALĂ, COMUNA FÂNTÂNELE
- LICEUL TEORETIC, COMUNA FILIPEȘTII DE PĂDURE
- GRĂDINIȚA CU PROGRAM PRELUNGIT NR. 2, COMUNA FILIPEȘTII DE PĂDURE
- ȘCOALA GIMNAZIALĂ "IOAN MOGA", SAT DIȚEȘTI, COMUNA FILIPEȘTII DE PĂDURE
- ȘCOALA GIMNAZIALĂ, COMUNA FLOREȘTI
- ȘCOALA GIMNAZIALĂ "LAURENȚIU FULGA", SAT FULGA DE SUS, COMUNA FULGA
- ȘCOALA GIMNAZIALĂ, COMUNA GURA VADULUI
- ȘCOALA GIMNAZIALĂ, COMUNA IORDĂCHEANU
- ȘCOALA GIMNAZIALĂ, SAT VĂRBILA, COMUNA IORDĂCHEANU
- ȘCOALA GIMNAZIALĂ, COMUNA LAPOȘ
- ȘCOALA GIMNAZIALĂ "EROILOR", COMUNA LIPĂNEȘTI
- ȘCOALA GIMNAZIALĂ, SAT MĂNECIU-PĂMÂNTENI, COMUNA MĂNECIU
- COLEGIUL "FERDINAND I", COMUNA MĂNECIU
- ȘCOALA GIMNAZIALĂ "GHEORGHE DIBOȘ", COMUNA MĂNEȘTI
- ȘCOALA GIMNAZIALĂ "TOMA T. SOCOLESCU", COMUNA PĂULEȘTI
- ȘCOALA GIMNAZIALĂ, COMUNA PLOPU
- ȘCOALA GIMNAZIALĂ, COMUNA PODENII NOI
- ȘCOALA GIMNAZIALĂ "ÎNVĂȚĂTOR ION MATEESCU", COMUNA POIANA CÂMPINA
- ȘCOALA GIMNAZIALĂ, COMUNA POIENARII BURCHII
- ȘCOALA GIMNAZIALĂ "MĂNĂSTIREANU MIHAI", COMUNA PREDEAL-SĂRARI
- ȘCOALA GIMNAZIALĂ, COMUNA PROVIȚA DE JOS
- ȘCOALA GIMNAZIALĂ, SAT BUDA, COMUNA RÂFOV
- ȘCOALA GIMNAZIALĂ, COMUNA SALCIA
- ȘCOALA GIMNAZIALĂ, COMUNA SĂLCIILE
- ȘCOALA PROFESIONALĂ, COMUNA SÂNGERU
- SCOALA GIMNAZIALA, COMUNA SECARIA
- ȘCOALA GIMNAZIALĂ, COMUNA SCORȚENI
- ȘCOALA GIMNAZIALĂ, SAT TĂRICENI, COMUNA ȘIRNA
- ȘCOALA PROFESIONALĂ, COMUNA STARCHIOJD
- ȘCOALA GIMNAZIALĂ, COMUNA ȘTEFEȘTI
- ȘCOALA GIMNAZIALĂ, COMUNA SURANI
- ȘCOALA GIMNAZIALĂ, COMUNA TALEA
- ȘCOALA GIMNAZIALĂ NR. 1, COMUNA TELEGA
- ȘCOALA GIMNAZIALĂ, COMUNA VÂLCĂNEȘTI
- ȘCOALA GIMNAZIALĂ, SAT DÂRVARI, COMUNA VALEA CĂLUGĂREASCĂ
- ȘCOALA GIMNAZIALĂ "ION IONESCU", COMUNA VALEA CĂLUGĂREASCĂ
- LICEUL TEHNOLOGIC "CAROL I", COMUNA VALEA DOFTANEI
- PALATUL COPIILOR, MUNICIPIUL PLOIEȘTI
- CLUBUL SPORTIV ȘCOLAR, MUNICIPIUL PLOIEȘTI
- CLUBUL COPIILOR "MARTHA BIBESCU", ORAȘUL COMARNIC
- CLUBUL COPIILOR, ORAȘUL VĂLENII DE MUNTE
- CLUBUL COPIILOR, MUNICIPIUL CÂMPINA
FONDURI EUROPENE PRAHOVA Anul trecut, printr-o investiţie de 24 de milioane de lei finanțată tot din fonduri europene, 64 de şcoli din 45 de localități au fost dotate de Consiliul Județean Prahova cu: 12.024 de tablete pentru elevi cu acces la Internet și cu o soluție de control și monitorizare a dispozitivului; 651 de tablete grafice pentru cadrele didactice; 714 camere web; 734 de laptopuri pentru predare online; 372 de calculatoare all in one; 372 table interactive; 372 de videoproiectoare și ecrane de proiecție, mai amintesc reprezentanții instituției în comunicatul de presă.
Urmăreşte pagina de Facebook „Telegrama” pentru ştiri şi analize de ultimă oră!