FOTO 📸 Eleva CNMV Andrada Mincă își completează colecția de premii cu încă o medalie. Ploieșteanca a luat bronzul la Olimpiada Internațională de Astronomie și Astrofizică

andrada mincă rezultat medalie astrofizica
Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

Deja o prezență obișnuită pe lista premianților, la olimpiadele naționale, Andrada Mincă a reușit o performanță extraordinară și în cadrul lotului României, la Olimpiada Internațională de Astronomie și Astrofizică derulată în perioada 3 - 10 octombrie, la Kathmandu, în Nepal.

Andrada a fost selectată în lotul restrâns al României și a fost inclusă în a doua echipă națională, invitată să participe la concurs datorită rezultatelor deosebite obținute de lotul țării noastre la edițiile anterioare.

„Competiția a constat în susținerea a trei probe în cadrul olimpiadei: o probă teoretică, o probă observațională pe harta cerului și o probă observațională cu telescopul astronomic.
Prima echipă a României a obținut următoarele rezultate:

  •  medalie de argint,  Kelemen C. Alexandru, elev în clasa a VIII-a, la Liceul Teoretic „Grigore Moisil”, Timișoara;
  •  medalie de argint, Teșileanu J. Mihai, elev în clasa a VII-a, la Școala Gimnazială „Tudor Vladimirescu”, Pitești;
  •  medalie de bronz, Butnaru O.D.Matei, elev în clasa a VIII-a, la Colegiul Național „Mihai Eminescu”, Botoșani;
  •  medalie de bronz, Pătuleanu A.Ș. Vlad, elev în clasa a VIII-a, la Colegiul Național „Petru Rareș”, Piatra Neamț;
  •  mențiune, Nicodim G. David Teodor, elev în clasa a VIII-a, la Școala Gimnazială Nr. 29, Galați.

Aceasta a fost coordonată de către prof. Elisabeta Ana Naghi, Ministerul Educației, și prof. dr. Petru Crăciun, Inspectoratul Școlar Județean Suceava, reprezentanți ai Consiliului Internațional al IOAA.

A doua echipă (echipa invitată) a României a obținut următoarele rezultate:

  •  medalie de bronz, Șerban Radovici Alesia, elev în clasa a VIII-a, la Școala Gimnazială Nr. 29, Galați;
  •  medalie de bronz, Mincă Andrada Elena, elev în clasa a VIII-a, la Colegiul Național „Mihai Viteazul”, Ploiești;
  •  medalie de bronz, Păunescu Liviu Nicolae, elev în clasa a VIII-a, la Școala Gimnazială „Sf. Gheorghe” Craiova/CJEX Craiova.

Aceasta a fost coordonată de către prof. Octavian Georgescu, Colegiul Național „Carol I” Craiova/CJEX Craiova și studentul Răzvan Ciurescu, Școala Politehnică din Paris, fost olimpic internațional”, au anunțat reprezentanții Ministerului Educației. 

Observatori din partea României, la această ediție a concursului, au fost: prof.dr. Alina Elena Cuciurean de la Colegiul Silvic Bucovina Câmpulung Moldovenesc și prof. Victor Păunescu de la Liceul „Traian Vuia” București. Pregătirea și selecția loturilor s-au realizat la Suceava, de către Universitatea „Ștefan cel Mare” Suceava, Inspectoratul Școlar Județean Suceava, Societatea Științifică CYGNUS, în parteneriat cu Liceul cu Program Sportiv Suceava.

Andrada s-a calificat la actuala ediție a concursului datorită rezultatelor obținute în anul școlar trecut, când a fost medaliată și la olimpiadele naționale de Fizică și Informatică.

În prezent, aceasta este deja elevă în clasa a IX-a și studiază, în continuare, la CNMV Ploiești.

 

 

 

 

 

Image