GREVA GENERALĂ. Klaus Iohannis s-a oferit să garanteze pentru un acord politic. Angajații din învățământ nu vor să renunțe la proteste

grevă intalnire klaus iohannis sindicate
Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

Protestul de amploare la care au participat, marți, în București, mii de angajați din învățământ s-a încheiat la Palatul Cotroceni, unde președintele Klaus Iohannis s-a întâlnit cu liderii de sindicat. Șeful statului le-a cerut tuturor părților implicate “să dea dovadă de responsabilitate și flexibilitate în procesul de negociere” și s-a oferit să garanteze încheierea unui acord politic în vederea rezolvării revendicărilor salariale. Învățământul preuniversitar este și astăzi în grevă generală.

 

La întâlnirea de la Cotroceni au luat parte liderii FSLI, FSE "Spiru Haret"și "Alma Mater", alături de un reprezentant al elevilor.

“Președintele Klaus Iohannis a discutat cu reprezentanții profesorilor despre revendicările acestora și le-a transmis că le înțelege îngrijorările și solicitările, care sunt firești și legitime. Asigurarea unui mediu de învățare propice pentru fiecare elev nu poate fi realizată fără ca profesorii să beneficieze de condițiile adecvate pentru a-și desfășura activitatea.

Președintele României le-a transmis liderilor sindicali că doar prin dialog, printr-o abordare constructivă și deschisă, vor putea fi identificate soluții rezonabile care să satisfacă atât doleanțele profesorilor, cât și nevoile și aspirațiile elevilor și ale părinților. Președintele Klaus Iohannis a subliniat că rezolvarea blocajului din educație și finalizarea grevei sunt cruciale pentru buna desfășurare a anului școlar și pentru menținerea unui climat de stabilitate în sistemul educațional. Pentru a asigura dreptul fundamental la educație al tuturor elevilor sunt prioritare încheierea mediilor și organizarea examenelor naționale.

Președintele Klaus Iohannis și-a exprimat întreaga disponibilitate de a garanta, în calitate de mediator între reprezentanții sindicatelor și Guvernul României, încheierea unui acord politic în vederea rezolvării revendicărilor salariale și a obținerii astfel a unui consens care să permită reluarea cât mai rapidă a procesului educațional.

Președintele României îndeamnă toate părțile angajate în dialogul instituțional să dea dovadă de responsabilitate și flexibilitate în procesul de negociere și să înțeleagă că soluțiile viabile necesită un echilibru între resursele disponibile și solicitările profesorilor.

Președintele Klaus Iohannis a reiterat că educația este un domeniu prioritar pentru viitorul României, iar adoptarea noilor legi ale educației în Parlament constituie cea mai bună dovadă în acest sens.

Președintele României și reprezentanții sindicali au evidențiat că legislația rezultată din proiectul «România Educată» aduce o serie de îmbunătățiri semnificative și au agreat ca împreună să depună eforturile necesare pentru punerea în aplicare a acestor prevederi, care creează cadrul optim pentru dezvoltarea generațiilor de azi și de mâine. Toate aceste măsuri vor genera un sistem de învățământ modern, care garantează cadrelor didactice statutul pe care îl merită și care oferă tuturor elevilor condițiile optime pentru a-și atinge potențialul”, a transmis Administrația Prezidențială, după întâlnirea de la Cotroceni.

Potrivit liderului FSLI, Simion Hăncescu, mesajul președintelui a fost că nu se pot da majorări salariale de la 1 iunie. “Mâine va fi grevă, mâine se va decide. Așteptam, nu am convenit nimic. Ne-a sugerat să facem tot posibilul ca greva să înceteze. I-am explicat că oamenii decid, greva a fost declanșată de oameni. Președintele a spus că altă variantă nu există”, a mai spus acesta după întâlnirea cu Iohannis, de marți după-amiază.

Miercuri, liderii de sindicat așteaptă răspunsurile sindicaliștilor din teritoriu, însă în primele ore după reuniunea de la Cotroceni, în stradă și în mediul on-line, s-a conturat o poziție desetul de clară, aceea de a rămâne în grevă până la soluționarea revendicărilor.

Sursa foto: Administrația Prezidențială

 

 

Image