GREVĂ GENERALĂ. Sindicaliștii din învățământ sunt hotărâți să continue protestul. Liderul FSLI a anunțat, marți, că profesorii nu vor încheia mediile, subliniind că sindicatele nu au primit nicio nouă invitație la negocieri.
„Nu avem niciun element care să ne determine să credem că greva poate fi oprită”, a declarat Simion Hăncescu, președintele Federației Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI), pentru edupedu.ro, arătând că, în această situație, profesorii nu vor încheia mediile elevilor, în anul școlar 2022-2023: „Probabil le va încheia altcineva, nu știu.”
Hăncescu reclamă că sindicatele nu au mai fost invitate la Guvern, pentru negocieri. „Din declarația dată de premier astăzi reiese foarte clar că nu sunt dispuși să ofere ceva. A spus că asta este situația, nu avem”, a precizat liderul sindical, pentru sursa citată.
UPDATE - O întâlnire cu sindicaliștii va avea loc marți, la Palatul Victoria, pentru noi negocieri. Anterior, premierul s-a întâlnit cu reprezentanții ai elevilor și ai părinților.
Urmăreşte pagina de Facebook „Telegrama” pentru ştiri şi analize de ultimă oră!