Comuna Lipăneşti se poate lăuda cu una dintre cele mai moderne unităţi de învăţământ din Prahova. Noua grădiniţă cu program prelungit a fost inaugurată cu ocazia deschiderii anului şcolar 2021-2022 şi urmează să găzduiască în acest an 25 de copii.
Proiectul a fost realizat cu sprijin de la Ministerul Dezvoltării, prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală, a anunţat primarul comunei Lipăneşti, Robert Nica.
"Grădinița cu program prelungit «Sfinții Împărați Constantin și Elena» Lipănești a fost inaugurată astăzi, copiii bucurându-se deja de spațiul de joacă deosebit! De mâine vor intra în sălile frumoase, luminoase, moderne și amenajate cu profesionalism de doamnele educatoare. Le mulțumesc tuturor celor care au contribuit la realizarea acestui obiectiv: proiectanților, constructorilor, funcționarilor publici din primărie și personalului administrativ, consiliului local, preoților din localitate, poliției locale și sponsorilor. Clădirea de 540 mp a fost construită din fonduri guvernamentale, prin programul PNDL, iar dotările interioare au fost suportate din bugetul localității. Le urăm succes celor 25 de preșcolari și doamnelor educatoare! Să se bucure din plin de acest loc de poveste!", a declarat primarul Robert Nica, într-un mesaj publicat duminică.