Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, joi, potrivit AGERPRES, că afectarea libertăţii academice şi a dreptului la cunoaştere de către "entităţi retrograde" este "de neconceput şi de netolerat" şi a subliniat că se va opune oricăror ingerinţe politice menite să deturneze şcoala românească de la misiunea ei.
"Cu prilejul deschiderii noului an universitar, ţin să aduc în discuţie subiectul libertăţii academice şi al dreptului la cunoaştere fără niciun fel de îngrădiri ideologizante, mai ales având în vedere că educaţia umanistă, care include artele, este o piatră de temelie a societăţilor noastre. Democraţia şi pluralismul se bazează tocmai pe aceste principii şi pe autonomia universitară, ca valori pe care, de altfel, s-a construit întreaga Europă modernă căreia îi aparţinem. Libertatea de conştiinţă, libertatea de mişcare şi de asociere, libertatea de exprimare, dreptul la învăţătură, toate aceste fundamente constituţionale ale democraţiei sunt exemplificate, exersate şi dezvoltate în mediul universitar, ceea ce contribuie semnificativ la asumarea lor în rândul întregii societăţi. De aceea, afectarea acestor libertăţi, oricând, oriunde şi prin orice mijloace, de către entităţi retrograde, este de neconceput şi de netolerat", a spus Iohannis, la deschiderea anului universitar la Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică "I. L. Caragiale".
El a susţinut că mediul universitar românesc trebuie să rămână şi să se dezvolte ca "un spaţiu al libertăţii, deschis dezbaterii, în care puncte de vedere diferite, complexe şi îndrăzneţe să dea contur viitorului".
Preşedintele Iohannis şi-a exprimat speranţa că Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică va profita de faptul că în anii următori va avea acces la programe europene de mobilitate, granturi şi oportunităţi de colaborare europeană şi va deveni, astfel, un "punct de reper global" în domeniul artei şi culturii.
Totodată, el i-a felicitat pe studenţii UNATC.
"Sunt convins că veţi continua o tradiţie notabilă a performanţelor şi că veţi contribui - prin ideile voastre, prin spiritul vostru şi prin dedicarea voastră - la progresul continuu al culturii româneşti. Sper să vă descoperiţi potenţialul în anii care urmează şi aştept să văd creaţiile voastre în anii care vin. Vă urez tuturor un an bun, plin de inspiraţie şi împliniri!", a afirmat Iohannis, potrivit sursei citate.
Sursă foto stirileprotv.ro.