Legea ce permite ca rezidenţiatul să se desfăşoare pe 8 decembrie, promulgată

Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

Preşedintele Klaus Iohannis a semnat, joi, decretul privind promulgarea Legii pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 18/2009 privind organizarea şi finanţarea rezidenţiatului.

Potrivit Agerpres, legea permite ca examenul de rezidenţiat să se desfăşoare în acest an pe 8 decembrie, stabilind că, în 2019, cifra de şcolarizare este aprobată prin hotărâre a Guvernului.

Conform actului normativ, această cifră va fi egală cu numărul absolvenţilor de medicină cu diplomă de licenţă. Ministerul Finanţelor Publice asigură resursele financiare necesare şcolarizării prin rezidenţiat la nivelul cifrelor de şcolarizare aprobate.

În forma actuală a legii, cifra de şcolarizare se aprobă anual prin ordin comun al ministrului Sănătăţii şi al ministrului Educaţiei.
Cifra de şcolarizare va fi cel puţin egală cu numărul absolvenţilor de medicină generală, farmacie şi medicină dentară.

Pentru anul 2019, prin derogare, concursul naţional pentru admiterea în rezidenţiatul pe locuri şi pe posturi se organizează în temeiul unei metodologii aprobate prin ordin al ministrului Sănătăţii.

Actul normativ a fost adoptat, marţi, de Camera Deputaţilor în calitate de for decizional.

Sursă foto presidency.ro.

Image