Ministerul Educației a publicat lista cu subiecte și bareme la concursul de titularizare din 2023

Ministerul Educației a publicat lista cu subiecte și bareme la concursul de titularizare din 2023
Ministerul Educației a publicat lista cu subiecte și bareme pentru examenul de titularizare în învățământ din 2023 desfășurat miercuri
Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

Ministerul Educației a publicat lista cu subiecte și bareme la examenul de titularizare în învățământ din 2023. Concursul scris s-a desfășurat miercuri, începând cu ora 9.00.

Concursul naţional de ocupare a catedrelor din unitățile de învăţământ preuniversitar, sesiunea 2023, a constat în susținerea unei probe scrise. Aceasta s-a desfășurat miercuri, începând cu ora 9:00, în 105 centre de concurs din toată țara, având o durată de 4 ore, cu posibilitatea prelungirii cu 1-2 ore în anumite situaţii speciale (pentru candidații nevăzători, ambliopi sau cu anumite deficiențe de vedere ori în situația în care susținerea acesteia implică dictarea conținutului de către un candidat cu anumite deficiențe, către un profesor asistent, de altă specialitate decât cea la care se desfășoară proba respectivă), potrivit anunțului transmis de Ministerul Educației.

Subiecte și bareme la concursul de Titularizare din 2023

Găsiți AICI lista cu subiecte și bareme la concursul de titularizare din 2023!

S-au înscris peste 31.900 de candidați, dintre care peste 5.700 de absolvenți ai studiilor liceale pedagogice, postliceale, universitare de licență, universitare de masterat sau ai departamentelor pentru pregătirea personalului didactic din promoția curentă.

La nivel naţional sunt disponibile 6.837 de posturi didactice/catedre vacante pentru angajare pe perioadă nedeterminată: 5.495 în mediul urban şi 1.342 în mediul rural.

Cele mai multe posturi vacante pentru angajare pe perioadă nedeterminată vizează următoarele discipline/specializări: Educatori/profesori pentru învăţământ preşcolar în limba română (1.154); Învăţători/profesori pentru învăţământ primar în limba română (962); Profesori în centre și cabinete de asistență psihopedagogică (953); Educator puericultor (695).

Cei mai mulți candidați s-au înscris la disciplinele corespunzătoare ocupării posturilor de educatoare/profesor pentru învățământul preșcolar cu predare în limba română (peste 7.100 de candidați), respectiv posturilor de învățători/profesor pentru învățământul primar cu predare în limba română (peste 4.400 de candidați). De asemenea, un număr substanțial de candidați se înregistrează la disciplinele educație fizică și sport (peste 2.800 de candidați), limba și literatura română (peste 1.900 de candidați) și limba engleză (peste 1.500 de candidați).

În cadrul concursului sunt testate cunoștințele de specialitate şi didactica specialităţii, în baza unor programe specifice, aprobate prin ordin al ministrului. Subiectele pentru cele 112 discipline, traducerea acestora în limbile minorităților naţionale şi baremele de evaluare sunt asigurate de Centrul Naţional de Politici şi Evaluare în Educaţie şi au fost publicate, după susținerea probei scrise, pe site-ul subiecte.edu.ro.

Lucrările scrise vor fi evaluate în 12 centre de evaluare, constituite pe discipline, la nivel naţional.

VIDEO 🎦 BACALAUREAT 2023. Cum ajung unele licee să aibă doar câțiva candidați promovați. "Raportat la intrările la clasa a IX-a, rezultatul acestora nu este de condamnat"

Urmăreşte pagina de Facebook „Telegrama” pentru ştiri şi analize de ultimă oră!

Image