Ministerul Educaţiei a anunţat noul calendar pentru titularizare şi definitivat

Ministerul Educaţiei a anunţat noul calendar pentru titularizare şi definitivat
Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

Metodologia-cadru privind mobilitatea personalului didactic din învățământul preuniversitar în anul școlar 2020-2021 a fost aprobată prin ordin de ministru și transmisă spre publicare în Monitorul Oficial.

În contextul situației epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului COVID-19, s-au realizat următoarele modificări ale metodologiei de mobilitate a personalului didactic:

- Proba practică și inspecția la clasă nu se vor mai susține, fiind eliminate - pentru anul în curs - prin OUG nr. 70/2020. În schimb, candidații care au studiat într-o altă limbă decât cea în care urmează să se realizeze predarea vor susține și o probă de limbă care va fi evaluată cu calificativul „Admis/Respins”.
- O altă modificare, în cadrul metodologiei, constă în faptul că atât documentele de înscriere pentru mobilitate, cât și depunerea contestațiilor pot fi transmise și on-line. Totodată, ședințele de repartizare a posturilor se pot desfășura și on-line.
- Transferul consimțit și pretransferul între unitățile de învățământ au fost eliminate prin ordonanță de urgență. Aceste etape se vor realiza prin repartizare organizată de către inspectoratele școlare județene.
- Etapele de transfer consimțit și de pretransfer la cererea personalului didactic au fost modificate astfel: cadrele didactice își vor depune dosarul de înscriere pentru această etapă la inspectoratele școlare județene, iar acestea vor organiza repartizarea candidaților.

Proba scrisă pentru titularizarea în învățământ va avea loc în data de 15 iulie 2020, cu respectarea tuturor măsurilor igienico-sanitare. Repartizarea candidaților se va face în ordinea descrescătoare a notei obținute la proba scrisă. Pentru titularizarea cadrelor didactice este nevoie de minimum nota 7 (șapte).

Proba de interviu a fost eliminată pentru candidații care doresc să ocupe un post în regim „plata cu ora”.

Calendarul complet al mobilității personalului didactic din învățământul preuniversitar este disponibil AICI.

Examenul pentru definitivat în învăţământ

În contextul situației epidemiologice determinate de răspândirea COVID-19, Ministerul Educației și Cercetării a adoptat următoarele modificări și completări ale Metodologiei-cadru de organizare și desfășurare a examenului de definitivat:
-   Perioada concediului de maternitate, precum și perioada suspendării cursurilor ca urmare a declarării stării de urgență/alertă se consideră vechime la catedră pentru cadrele didactice înscrise la examenul național de definitivare în învățământ;
-   În sesiunea 2020, structura examenului este următoarea:

1. Etapa I - eliminatorie:
a) susținerea a cel puțin unei inspecții de specialitate/recunoașterea notei obținute la ultima inspecție la clasă, inspecție susținută în calitate de cadru didactic calificat;
b) evaluarea portofoliului profesional.

2. Etapa a II-a (finală): o probă scrisă

În anul școlar 2019-2020, candidații care nu au susținut prima inspecție de specialitate în cadrul examenului pot solicita inspectoratului școlar recunoașterea notei obținute la ultima inspecție la clasă, inspecție susținută în calitate de cadru didactic calificat. Solicitarea se transmite în scris inspectoratului școlar, până la data de 5 iunie 2020. Candidații vor preciza unitatea de învățământ în care a fost susținută inspecția, precum și nota obținută/calificativul obținut. Recunoașterea/echivalarea inspecției, la solicitarea candidaților, se realizează până la data de 12 iunie 2020.

Măsuri de prevenție/protecție în sălile de examen:
- repartizarea în săli a candidaților care susțin examenul în sesiunea 2020 se face cu respectarea măsurilor de distanțare fizică;
- într-o sală de examen, pot susține proba scrisă un număr de 10 candidați.

În sesiunea 2020 a examenului, nota obținută la examen se calculează după formula: ND=(2NI+NP+7NS)/10, unde: 
ND - nota de la definitivat, NI - nota de la inspecție (respectiv cea mai mare dintre notele la cele două inspecții de specialitate obținute de candidatul care a susținut ambele inspecții), NP - nota pentru portofoliu, NS - nota la proba scrisă (toate notele fiind obținute de candidat în sesiunea de examen curentă). Nota minimă de promovare a examenului este 8 (opt).

Image