Ministerul Educației și Cercetării, prin Unitatea de Cercetare în Educație din Cadrul Centrului Național de Politici și Evaluare în Educație, și MKOR Consulting – agenție de cercetare de piață - au lansat studiul „Back to School Post-Covid”, derulat în perioada 26 iulie - 3 august pe un eșantion de 1.067 de părinți care au cel puțin un în învățământul preuniversitar.
Cercetarea, pentru care este indicată o eroare posibilă de +/-3%, a scos la iveală că "peste jumătate (55%) dintre părinții elevilor români doresc revenirea la cursurile față în față, acordând cel mai crescut nivel de încredere acestui scenariu (4.6 puncte din 7). Aproape o treime (31%) dintre părinți optează pentru cursurile mixte, acasă și la școală, cu un grad moderat de încredere (3.6 din 7). Doar 14% dintre părinți optează pentru cursuri exclusiv la distanță, această variantă având cel mai scăzut scor de încredere (2.7 din 7)".
Astfel, subliniază Ministerul Educației, "pentru revenirea la cursuri în această toamnă, majoritatea părinților români preferă scenariul cursurilor față în față, pe care îl consideră cel mai potrivit. Mai exact, 55% dintre părinții care au răspuns studiului preferă revenirea fizică a elevilor în clase din 14 septembrie. Cursurile față în față sunt preferate, mai ales, în cazul preșcolarilor și elevilor de liceu. Chiar dacă se arată precauți în privința acestei opțiuni, părinții consideră că desfășurarea cursurilor față în față este relativ adecvată pentru copiii lor (4,6 puncte din 7) și, o consideră cea mai adecvată, în comparație cu varianta mixtă sau cea la distanță. Principala îngrijorare a părinților se leagă de neatenția copiilor față de regulile de distanțare fizică și igienă (mai mult de 6 din 10 părinți), dar și de faptul că unii părinți și-ar putea trimite copiii la școală, chiar dacă prezintă simptome.
Pe locul al doilea în opțiunile părinților se află varianta mixtă, în care copiii alternează învățarea la distanță cu școala tradițională. Această variantă este preferată de aproape o treime (31%) dintre părinți, în special, pentru elevii din ciclurile gimnazial și liceal, precum și pentru cei care locuiesc în orașele mari și foarte mari ale țării.
Părinții consideră cursurile mixte mai puțin potrivite pentru copiii lor, comparativ cu cele față în față (3,6 puncte din 7).
Doar 14% dintre părinți aderă la cea de-a treia variantă de desfășurare a cursurilor în noul an școlar, respectiv continuarea cursurilor exclusiv online, așa cum s-a întâmplat în timpul stării de urgență", au comunicat oficialii din Ministerul Educației.
Conform opiniei părinților, varianta organizării cursurilor exclusiv online nu este dorită pentru că implică lipsa socializării (65% dintre părinți), prea mult timp prelungit petrecut în fața calculatorului (58%), determină dificultatea asimilării informațiilor predate în cadrul cursurilor la distanță (62%). Părinții mai consideră că elevilor le lipsește concentrarea (54%), neavând un program clar și o anumită rutină de învățare (52%).
Rezultatele detaliate ale studiului pot fi consultate aici.