Ministerul Mediului va finanța, prin AFM, „Săptămâna Verde” și noul program pentru elevi „Rangerii Juniori”

afm săptămâna verde
Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

Administrația Fondului pentru Mediu a alocat, anul acesta, fonduri pentru două programe destinate educării elevilor. Ministerul Mediului va finanța, prin AFM, „Săptămâna Verde”, precum și programul-pilot „Rangerii Juniori”.

100 de milioane de lei din bugetul Administrație Fondului pentru Mediu vor merge, în 2024, către Programul „Săptămâna Verde”. Potrivit unui proiect publicat luna trecută în transparență, de Ministerul Mediului, va fi înfiinţată o activitate finanţate integral din venituri proprii, pe lângă Ministerul Educației, inspectoratele școlare și unitățile de învățământ preuniversitar de stat, pentru implementarea Programului „Săptămâna Verde”.

„Așa cum știți, în noiembrie 2023, am creat cadrul legal pentru finanțarea activităților Programului. Chiar dacă multe școli au organizat «Săptămâna Verde» în primul modul al acestui an școlar, proiectul prevede finanțarea, inclusiv pentru anul viitor, astfel încât banii să ajungă la cât mai mulți dintre copiii, în special din mediul rural, care nu își permit să desfășoare în mod corespunzător activitățile de multe ori costisitoare, deoarece presupun deplasarea la diferite instituţii, în arii naturale protejate, la muzee sau în parcuri, și pe care nu întotdeauna părinţii le pot achita”, a declarat la momentul respectiv ministrul Mircea Fechet.

Pin hotărârea de Guvern de miercuri a fost aprobată și alocarea a 10 milioane de lei pentru „Rangerii Juniori”, un program-pilot prin care elevii vor desfășura activități recreative în ariile protejate din țară. 

„Am alocat 10 milioane de lei pentru un program pilot pe care îl vom desfăşura în 2024. Pe scurt copiii din şcolile din România vor participa la diferite vizite în parcuri naţionale, în arii naturale protejate şi alte astfel de excursii, cu finanţare din Fondul de Mediu”, declara, tot luna trecută, ministrul de resort.

„Acestea sunt programe care se desfăşoară deja astăzi pe banii elevilor sau pe banii administraţiilor parcurilor naţionale dar ne propunem să venim şi noi cu o finanţare suplimentară”, a punctat acesta Fechet.

 

Image