Cu mai puțin de 48 de ore înainte de luarea deciziei privind reînceperea cursurilor în școli din 8 februarie, ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a venit cu precizări referitoare la situațiile în care cursurile vor rămâne în sistem on-line, chiar dacă majoritatea elevilor și a dascălilor va reveni în clase.
Vor participa la cursuri on-line elevii care au contraindicaţii medicale pentru prezenţă fizică (au vulnerabilităţi), elevii care au în familie aparţinători cu vulnerabilităţi medicale (certificate ca atare), elevii care prezintă simptome, respectiv profesorii care prezintă vulnerabilităţi sau simptome.
În aceste condiții, conturate încă de acum câteva zile, s-a pus problema modului în care vor fi organizate cursurile în special la gimnaziu și liceu, acolo unde este posibil ca unii dascăli să predea on-line, iar alții să susțină orele în clasă. Ministrul a anunțat că soluțiile la această problemă trebuie găsite de conducerea fiecărei școli. “Ţine de conducerea şcolii să asigure un orar specific, în aşa fel încât acele cadre didactice care nu pot veni la şcoală din motive medicale certificate să aibă orele grupate într-o singură zi, zi în care elevii să nu meargă la şcoală şi să continue on-line pentru acele situaţii în care profesorii au interdicţie de prezenţă fizică în şcoală”, a explicat Sorin Cîmpeanu.
Decizia privind redeschiderea și grădinițelor începând cu 8 februarie va fi luată marți, pe 2 februarie.
Foto cu caracter ilustrativ (sursa: Prefectura Prahova)