Ministrul Educației și ministrul Sănătății au semnat un ordin comun prin care reduc, la două, numărul scenariilor în funcție de care sunt organizate cursurile în unitățile de învățământ preuniversitar. Principala noutate se referă la categoriile de elevi care vor merge la ore indiferent de rata de infectare din localitatea respectivă. Preșcolarilor și copiilor din clasele primare li s-au alăturat cei cu cerințe educaționale speciale, elevii din anii terminali și cei care fac cursuri remediale.
Astfel, conform noului ordin, scenariile valabile în unitățile de învățământ preuniversitar sunt:
Scenariul 1 (Incidența cumulată în ultimele 14 zile a cazurilor din localitate mai mică sau egală cu 1/1.000 de locuitori)
Participarea zilnică a tuturor preșcolarilor și elevilor în unitățile de învățământ, cu respectarea și aplicarea tuturor normelor de protecție
Scenariul 2 (Incidența cumulată în ultimele 14 zile a cazurilor din localitate este mai mare de 1/1.000, dacă la nivelul localității nu este declarată starea de carantină)
a) Participarea zilnică, cu prezență fizică în unitățile de învățământ, a tuturor preșcolarilor și elevilor din învățământul primar, a elevilor din clasele a VIII-a și a XII-a, a XIII-a și a celor din anii terminali din învățământul profesional și postliceal, precum și a elevilor din învățământul special, indiferent de clasă, cu respectarea și aplicarea tuturor normelor de protecție sanitară
b) Participarea zilnică, în sistem on-line, a elevilor din celelalte clase/ani de studiu
Ordinul, publicat deja în Monitorul Oficial, mai prevede că “este permisă organizarea orelor remediale, cu prezență fizică, în unitățile de învățământ, dacă la nivelul localității nu este declarată starea de carantină, sub condiția asigurării stricte a normelor de prevenire a îmbolnăvirilor cu virusul SARS-CoV-2, respectiv distanțare corectă, aerisirea frecventă a spațiilor, respectarea normelor de igienă și purtarea obligatorie a măștii de protecție”.
De asemenea, “este permisă participarea preșcolarilor/elevilor din învățământul special, cu prezența fizică, la nivelul tuturor grupelor/claselor, în toate unitățile de învățământ care funcționează în localități în care nu este declarată starea de carantină, sub condiția asigurării stricte a normelor de prevenire a îmbolnăvirilor cu virusul SARS-CoV-2, respectiv distanțare adecvată, respectarea normelor de igienă și asigurarea ventilării regulate a spațiilor”. În aceste cazuri, personalul didactic/nedidactic și personalul didactic auxiliar implicat în procesul de învățământ are obligația să poarte mască în permanență în cancelarie, în timpul deplasării în incinta unității de învățământ și în timpul pauzelor atât în interior, cât și în exterior, precum și în sălile de clasă, cu excepția situațiilor în care procesul specific de predare/învățare/recuperare impune un contact vizual complet, caz în care vor folosi viziere și vor evita în permanență contactul față în față cu copiii la o distanță mai mică de 2 m .
Cursurile în învățământul preuniversitar vor fi reluate miercuri, pe 5 mai, cu excepția elevilor din clasele terminale, care vor reveni la ore luni, pe 10 mai. La nivelul județului Prahova, Comitetul pentru Situații de Urgență se va reuni marți, pentru a decide, în funcție de rata de infectare de la acel moment, în ce scenariu vor funcționa școlile din fiecare localitate în parte.