O absolventă de 10 a CNMV Ploiești este co-fondatoarea VSSIA, programul care-i ajută pe elevi să ajungă la studii în Europa și SUA

cnmv ploiesti program burse
Sursa foto: CNMV Ploiești
Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

Miruna Constantin, unul dintre absolvenții de excepție ai C.N. „Mihai Viteazul” (CNMV) Ploiești, s-a întors în clasele liceului pe care l-a urmat pentru o întâlnire cu actualii lemeviști interesați să aplice pentru a-și continua studiile în străinătate. Miruna a terminat Bentley University și este co-fondator al programului VSSIA (Vreau Să Studiez În America), extins recent și cu un proiect pentru viitorii absolvenți interesați de ofertele universităților din Europa.

Miruna Constantin s-a întâlnit, la Ploiești, cu elevii din clasele a X-a și a XI-a ale CNMV, cărora le-a prezentat oportunitatea de obține consultanță în cadrul procesului de aplicare pentru a obține un loc la universități din străinătate. 

„În 2020, Miruna a co-fondat organizația Vreau Să Studiez În America - VSSIA, dorind să facă procesul de aplicare în străinătate accesibil tuturor elevilor. Astfel, comunitatea VSSIA formată din români care studiază în străinătate creşte anual datorită platformei vssia.org care oferă informații gratuite despre procesul de aplicare, iar în prezent această comunitate are peste 200 de membri.

Mai mult, VSSIA s-a extins recent prin Vreau Să Studiez În Europa - VSSIE, care include programe de consiliere şi pentru procesul de aplicare la facultăți din Europa. Rezultatele avute de VSSIA/E până în prezent au fost incredibile, reuşind să susțină peste 150 de elevi în procesul de aplicare, care au obținut peste 5 milioane de dolari în burse şi ajutor financiar (fonduri accesate)”, au subliniat reprezentanții CNMV Ploiești, colegiul care a găzduit evenimentul de acum două zile.

Miruna Constantin  este o fostă elevă în cadrul CNMV Ploiești, la clasa de Mate-Info Bilingv Engleză, și a terminat studiile preuniversitare cu media 10 la Bacalaureat, după care a absolvit Bentley University din Massachusetts, Statele Unite, cu un Bachelor of Science în Finanțe şi Antreprenoriat.

 

Image