PLOIEȘTI. O elevă a ajuns la spital după ce pe holul școlii s-a dat cu spray lacrimogen. Mai multe clase, evacuate

liceul 1 mai ploiesti lacrimogen incident
Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

Mai multe clase de la Liceul „1 Mai” din Ploiești au fost evacuate, marți, în jurul prânzului, iar unei fete i s-a făcut rău după ce unul dintre holurile școlii ar fi fost folosit spray lacrimogen. Polițiștii fac cercetări pentru a stabili cine este autorul faptei cu privire la care a fost deschis deja dosar penal.

„La data de 14 mai a.c., în jurul orei 11.30, polițiștii din cadrul Secției nr. 4 de Poliție Ploiești au fost sesizați de către un bărbat, în calitate de asistent medical al unei unități de învățământ din municipiu, sesizând că o persoană s-a prezentat la sediul cabinetului ca urmare a intrării în contact cu o substanță dintr-un spray iritant lacrimogen.

În baza sesizării, polițiștii s-au deplasat la fața locului, din primele verificări stabilindu-se faptul că, în jurul orei 11.15, o elevă de 16 ani, ieșind din clasă pentru a merge la grupul sanitar, ar fi simțit, pe hol, un miros intens-înțepător care i-a provocat o stare de rău, la fața locului ajungând un echipaj medical care a preluat-o pe tânără. 

La acest moment, polițiștii continuă cercetările, în vederea stabilirii situației de fapt și identificării persoanei bănuite de folosirea spray-ului iritant lacrimogen, urmând a fi luate măsurile legale în consecință”, a precizat IJP Prahova.

Elevii claselor de pe holul respectiv a fost evacuați, iar spațiile au fost aerisite.

Cercetările sunt continuate de polițiști în cadrul unui dosar penal deschis sub aspectul săvârșirii infracțiunii de portul sau folosirea, fără drept, de obiecte periculoase.

 

Image