În perioada 25 iulie -5 august 2021 s-a desfășurat, on-line, Campionatul Mondial de Dezbateri pentru Liceeni/World Schools Debating Championship Macau 2021.
Pentru al patrulea an consecutiv, echipa României a trecut de etapele eliminatorii, iar în premieră a ajuns până în sferturile de finală ale campionatului. Liceeni români s-au clasat pe locul al VIII-lea la nivel mondial, pe primul loc între echipele vorbitoare de lb. engleză ca limbă străină și pe primul loc dintre toate echipele europene participante.
Din lotul național au făcut parte Valeriu Cărășel (CN “Mihai Viteazul” București), Oana Nițu (12 M3 - CN “Mihai Viteazul” Ploiești), Elena Rădulescu (CN “Sfântul Sava” București), Irina Chicuș (CN “Gheorghe Lazăr” București) și Tania Acsinte (CN “Sfântul Sava” București). Echipa de voluntari, condusă de Șerban Pitic (antrenor principal al lotului național din an 2014), a fost formată din antrenorii Diana Diaconescu, Ștefan Matei, Teodor Grama, Miruna Cozianu, Andrei Olaru, Eveline Dicu, Cătălin Panțiru și Laura Drăgoi. Simona Mazilu (CNMV Ploiești) este Team Manager și arbitru al României la Campionatul Mondial, începând cu 2005.
Din lotul extins pentru această competiție au mai făcut parte Arina Dumitru (10 M2 - CN “Mihai Viteazul” Ploiești), Teodora Matei (CN “Sfântul Sava” București) și Iulian Ion (CN “George Coșbuc” București).
Sursa foto: Team Romania for WSDC