Trei unități școlare din Brașov, Colegiul Național "Dr. Ioan Meșotă", Colegiul Național "Andrei Șaguna" și Colegiul Național de Informatică "Grigore Moisil" au prevăzut în regulamentele de organizare că elevii de gimnaziu care nu au media anuală peste un anumit prag vor fi dați afară.
Pe grupul de Facebook "Părinții cer schimbare" a fost dezvăluită informația, cu trimiteri către regulamentele a două dintre unitățile de învățământ amintite.
Astfel, Regulamentul de ordine interioară al Colegiului Naţional ,,Dr. Ioan Meşotă’’ prevede că nu mai pot urma cursurile unității de învățământ elevii care au media la purtare sub 8.00 și cu media anuală la disciplinele Limba și literatura română sau Matematică mai mică de 7,00 (șapte). Sub acest prag, școlarii pot cere reexaminarea, în perioada corigențelor, și riscă să fie dați afară dacă nu obțin medie bună.
"Elevii claselor a V-a, a VI-a și a VII-a, care la sfârşitul anului şcolar nu obţin media generală de minimum 8.50, mediile generale la limba română și la matematică de minimum 8.00 sau media generală la purtare de minimum 9.50, sunt declarați necorespunzători cu standardele școlare asumate prin contractul educațional semnat de părinte în momentul înscrierii la Colegiul Național «Andrei Șaguna» și, în consecință, nu vor mai frecventa cursurile colegiului, fiind obligați să se transfere, pentru anul școlar următor, la alte școli.
(b) În cazul în care elevul a obținut media generală de minimum 8.50 și media generală la purtare de minimum 9.50, dar nu a obținut media generală de minimum 8.00 la disciplinele limba română și/sau matematică, el are dreptul, pe baza unei cereri de examinare depuse în termen de cel mult două săptămâni de la încheierea cursurilor anului școlar, de a susține examenul de testare la disciplina/disciplinele respectivă/respective, potrivit alin. (5.1) e) al prezentului articol.
(c) În cazul în care nu se depune cererea prevăzută la alin. (b) sau în cazul în care nu este promovat examenul de testare, prevăzut la alin. (5.1) e) al prezentului articol, cu nota de minimum 8.00 la disciplina/disciplinele respectivă/respective, elevul va fi obligat să se transfere, pentru anul școlar următor, la alte școli.
(d) Locurile rămase vacante, în urma situațiilor prevăzute la alin. (a) și (c), pot fi ocupate de elevi proveniți din alte școli, după promovarea examenului de testare, menționat la alin. (5.1) e) al prezentului articol, cu nota de minimum 8.00 la fiecare disciplină de examen, în ordinea mediilor obținute și în limita efectivului de 30 de elevi pe clasă", se arată și în regulamentul de la "Andrei Șaguna".
Contractul educațional semnat de părinții ai căror copii ajung la Colegiul Național De Informatică "Grigore Moisil", prezentat de educatieprivata.ro, prevede că elevul va părăsi școala dacă media generală scade sub 8, media la purtare scade sub 10, iar media la disciplinele de studiu care sunt testate în Evaluarea Națională scade sub 7.
Oana Ariana Bucur, Inspectorul școlar general din Brașov, a declarat pentru Edupedu.ro că “este un regulament intern pe care școlile l-au stabilit în Consiliul de Administrație și, în condițiile în care acel regulament este semnat de părțile implicate, cred că el devine obligatoriu. Sunt colegii care au performanță și care, pentru a-și menține ștacheta așa cum și-au propus, au impus aceste medii pentru a putea rămâne”. “Nu cred că este vorba de segregare. Sunt școli de masă, dar trebuie să ținem cont de istoricul și de rezultatele pe care le au în competițiile școlare. Dacă elevul nu poate ține pasul… Este un feedback adus părintelui, că elevul nu are posibilitatea de a fi la nivelul mediei copiilor de la clasa respectivă”, a declarat pentru Edupedu.ro Oana Ariana Bucur, inspectorul școlar general din Brașov.
Inspectorul școlar general din Brașov a susținut pentru Edupedu.ro că “fiecare unitate școlară are acest regulament intern și fiecare unitate poate stabili condiții legate de activitatea pe care o desfășoară, de rezultatele pe care și le doresc. Sunt ținte pe care și le-au stabilit și sunt indicatori de management și nu cred că ar trebui să privim lucrurile din perspectiva segregării. Dacă acel copil nu poate face față targetului stabilit, el este îndrumat spre o altă unitate școlară. Acest lucru se întâmplă și cu consultarea unui psiholog”.
În schimb, fostul secretar de stat în Ministerul Educației Oana Badea susține, potrivit Edupedu.ro, că "acele prevederi din regulamentele școlare care selectează elevii pe bază de performanță școlară sunt discriminatorii raportat la celelalte reguli care sunt deja stabilite la nivel de sistem. Cei care sunt clasa a V-a nu au încălcat nicio regulă a sistemului de educație, la finalul anului: s-au dus la școală, au învățat, au primit note. Nicio prevedere dintr-un regulament intern al unei unități de învățământ nu poate bate prevederi din legi organice. Regulamentul trebuie să fie subordonat acelor legi organice, iar autoritățile competente, inspectoratul școlar, autoritatea pentru protecția copilului trebuie să vegheze ca acele prevederi să fie în concordanță cu prevederile legii”.