O nouă aplicație dedicată istoriei orașului. Ploiești Old City a fost realizată de elevi ai CNMV, în parteneriat cu OAR Prahova

lansare aplicație ploiești old city
Sursa foto: Muzeul Județean de Științe ale Naturii Prahova
Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

Tehnologia nu trebuie neapărat să îngroape istoria oamenilor și a locurilor, ci poate contribui la transformarea ei într-o disciplină cât mai atractivă pentru tinerele generații. O nouă aplicație lansată la Ploiești își propune să facă tocmai acest lucru.

 

"Echipa de robotică Ro2D2 de la Colegiul Național ”Mihai Viteazul”, Municipiul Ploiești a lansat, în Sala ”Marea Unire” din Palatul Culturii Ploiești, în parteneriat cu Muzeul Județean de Științele Naturii Prahova, aplicația mobilă Ploiești Old City, realizată de elevul Vlad Pătrașcu clasa a IX-a la Colegiul Național ”Mihai Viteazul” și membrii echipei Ro2D2 în parteneriat cu Ordinul Arhitecților din România Prahova Prahova.

În scurt timp aplicația va fi disponibilă pe Google Play și Apple Store, aceasta fiind în faza de aprobare.

Ro2D2 este o echipă First Tech Challenge din Ploiești, care reprezintă Colegiul Național "Mihai Viteazul", fondată în anul 2018, ce deține numeroase premii naționale și internaționale în domeniul roboticii", au menționat reprezentanții Muzeului.

Potrivit realizatorilor aplicației, coordonați de conf. univ. dr. Mihaela Istrate, proiectul vrea să pună la dispoziția celor interesați informații despre monumentele orașului, unele dintre ele poate necunoscute ploieștenilor, în special celor mai tineri dintre ei.

 

Image