O nouă performanță pentru RO2D2, după cea de la Mondiale. Echipa de Robotică a CNMV Ploiești pleacă din nou în SUA

ro2d2 cnmv robotica
Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

Campionii din cadrul echipei de Robotică a CNMV Ploiești RO2D2 s-au făcut remarcați la Mondialul de la Houston și se numără printre cele doar 40 de echipe din toată lumea selectate și invitate să participe la o competiție organizată de faimoasa Universitate “John Hopkins”.

 

Echipa de Robotică RO2D2, a Colegiului Național “Mihai Viteazul” din Ploiești, pleacă săptămâna viitoare din nou în Statele Unite ale Americii, unde va participa, în perioada 23-25 iunie 2023, la concursul Maryland Tech Invitational. Competiția este organizata de John Hopkins University Applied Physics Laboratory in Maryland, USA.

Concursul reunește cele mai bune 40 de echipe de Robotică din lume, participarea fiind posibilă doar pe bază de invitație. Iar una dintre cele 40 de invitații a ajuns, iată, la elevii lemeviști, pe care organizatorii i-au remarcat datorită performanței din luna aprilie. Calificată la Campionatul Mondial de la Houston, echipa RO2D2 a fost recompensată cu Motivate Award, premiul care recompensează implicarea în comunitate.

Prof. Mihaela Istrate, unul dintre mentorii echipei, a anunțat că, la această competiție din SUA, deplasarea va fi făcută numai de nouă elevi, ceilalți șase fiind nevoiți să rămână în țară pentru a susține Bacalaureatul.

Urmăreşte pagina de Facebook „Telegrama” pentru ştiri şi analize de ultimă oră!

 

 

 

Image