OFICIAL! În ce perioadă stau acasă copiii de la școlile și grădinițele în care vor funcționa secții de votare

OFICIAL! În ce perioadă stau acasă copiii de la școlile și grădinițele în care vor funcționa secții de votare
Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

Comitetul Național pentru Situații de Urgență a stabilit, prin hotărâre, măsurile care vor fi luate în unitățile de învățământ, în condițiile în care multe dintre secțiile de votare care vor funcționa la alegerile locale din 27 septembrie sunt organizate în școli sau grădinițe.

Documentul stabilește că vor fi închise, în perioada 25 - 29 septembrie, inclusiv, doar acele unități de învățământ în care vor funcționa secții de votare, iar copiii vor participa la cursuri on-line.

Hotărârea adoptată de CNSU:

"Art. 1 Activitatea didactică ce presupune prezența fizică a elevilor și a cadrelor didactice în cadrul unităților de învățământ preuniversitar în care sunt organizate secții de votare pentru desfășurarea alegerilor pentru autoritățile administrației publice locale din anul 2020, stabilite conform Registrului secțiilor de votare administrat de Autoritatea Electorală Permanentă, se suspendă începând cu data de 25.09.2020 până la data de 29.09.2020 inclusiv.

Art. 2 Activitățile didactice pentru unitățile prevăzute la art. 1 vor fi desfășurate în sistem on-line, conform metodologiilor specifice aprobate la nivelul Ministerul Educației și Cercetării.

Art. 3 Activitățile didactice prevăzute la art. 1 se vor relua începând cu data de 30.09.2020 cu respectarea tuturor condițiilor de siguranță și igienă sanitară.

Art. 4 Prezenta hotărâre se comunică tuturor componentelor Sistemului Național de Management al Situațiilor de Urgență, pentru punere în aplicare prin ordine și acte administrative ale conducătorilor acestora".

 

Image