Un ordin de ministru semnat de Sorin Cîmpeanu stabilește o structură aparte a anului școlar 2021 – 2022. Mai exact, anul viitor, cursurile primului semestru se vor încheia înainte de vacanța de iarnă. Tot până atunci, elevii vor trebui evaluați din materia predată de la începutul anului, ceea ce, recunoaște chiar ministrul, va crea dificultăți cadrelor didactice, dar va reprezenta “o abordare conformă cu aşteptările elevilor”.
“Am semnat astăzi ordinul privind structura anului şcolar viitor.
Este vorba de o abordare conformă cu aşteptările elevilor, care înţelegem că vor crea dificultăţi multor cadre didactice, dar se vor implica în aşa fel încât să avem o structură logică a anului şcolar, bazată pe două semestre, cu trei vacanţe: de iarnă, primăvară şi vară.
Pentru grădiniţe şi învăţământul primar se va adăuga săptămâna de vacanţă din luna octombrie.
Dar, semestrul I se va încheia înainte de sărbătorile de iarnă, va avea o durată de 14 săptămâni, iar semestrul al II-lea va avea o durată de 20 de săptămâni, din care o săptămână va fi Şcoala altfel.
Vor fi excepţii pentru anii terminali, pentru care anul şcolar va avea 32 de săptămâni, precum şi pentru filiera tehnologică”, a anunțat Sorin Cîmpeanu într-o conferință de presă susținută vineri.
Acesta a adăugat că “materia va fi structurată pentru a fi adaptată duratei celor două semestre”. “Singura problemă va fi că evaluarea și notarea trebuie făcute într-o perioadă mai scurtă. Mizez pe sprijinul cadrelor didactice”, a transmis ministrul.