Ministrul interimar al Educației, Daniel Breaz, a decis ca structura noului an școlar să nu sufere schimbări, iar cursurile să înceapă pe 9septembrie, așa cum este prevăzut în calendarul aprobat de mai multe luni.
"În urma solicitării prim-ministrului Viorica Dăncilă, adresată ministrului Educației Naționale, de a stabili data începerii noului an școlar prin consultarea tuturor părților implicate, ministrul interimar al Educației, Valer-Daniel Breaz, a decis ca prima zi de cursuri din anul școlar 2019-2020 să fie luni, 9 septembrie. Decizia a fost luată ca urmare a discuțiilor purtate între reprezentanții Ministerului Educației Naționale și partenerii săi de dialog social", au comunicat oficialii MEN după ce, săptămâna trecută, ministrul Viorica Dăncilă cerea să fie luată în calcul varianta ca elevii să revină la școală cu o săptămână mai târziu, pe 16 septembrie. Patronatele din turism ar fi solicitat amânarea, dar, la întâlnirea de luni, reprezentanții acestora au susținut că și ei vor reluarea cursurilor pe 9 septembrie.
Structura anului școlar cuprinde semestrul I (9 septembrie - 20 decembrie 2019) şi semestrul al II-lea (13 ianuarie - 12 iunie 2020), cursurile fiind dispuse pe durata a 35 de săptămâni.
Vacanţele elevilor din toate ciclurile de învățământ sunt programate astfel:
➢ vacanţa de iarnă (21 decembrie 2019 - 12 ianuarie 2020);
➢ vacanţa de primăvară (4 aprilie - 21 aprilie 2020);
➢ vacanţa de vară (13 iunie - data din septembrie 2020 la care vor începe cursurile anului şcolar 2020 - 2021).
Clasele din învăţământul primar şi grupele din învăţământul preşcolar beneficiază de vacanţă în săptămâna 26 octombrie - 3 noiembrie 2019.
Pentru clasele a XII-a zi, a XIII-a seral şi frecvenţă redusă, anul şcolar se încheie în data de 29 mai 2020, iar pentru clasa a VIII-a, în data de 5 iunie 2020.
Pentru clasele din învăţământul liceal - filiera tehnologică, cu excepţia claselor mai sus-menționate şi pentru clasele din învăţământul profesional, anul şcolar are 37 de săptămâni de cursuri.
Principala modificare referitoare la structura anului școlar 2019 - 2020 se referă la scurtarea primului semestru, care se va încheia înaintea sărbătorilor de iarnă, și excluderea vacanței intersemestriale acordate până acum la finalul lunii ianuarie - începutul lunii februarie. Astfel, perioada alocată cursurilor va fi fragmentată numai cu două vacanțe, excepție făcând calendarul pentru învățământul preșcolar și ciclul primar care mai prevede o săptămânî liberă, la jumătatea semestrului I.