Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a anunțat, vineri, cum va fi modificată structura anului școlar, astfel încât să fie posibilă recuperarea orelor din vacanța forțată, impusă în context epidemiologic.
Într-o declarație de presă susținută vineri dimineață, ministrul a anunțat că, la clasele primare, copiii vor recupera săptămâna în plus de vacanță în perioada dedicată programului “Școala Altfel” (8 - 14 aprilie). După vacanța de iarnă, ei vor reveni la cursuri pe 10 ianuarie. Aceeași măsură va fi valabilă și în cazul grădinițelor.
Măsuri după vacanța forțată: orele vor fi reluate imediat după Anul Nou
Aceeași perioadă va fi sacrificată și în cazul elevilor de gimnaziu. A doua săptămână suplimentară de vacanță va fi recuperată de aceștia, însă, în primele zile ale anului. Pentru ei, vacanța de sărbători se va încheia mai devreme, iar cursurile vor fi reluate de 3 ianuarie.
După aceea, elevii vor mai avea vacanță în perioada 15 aprilie 2022 - 1 mai 2022, iar cursurile anului școlar se vor încheia, cu excepția claselor terminale, pe 10 iunie.
Urmăreşte pagina de Facebook „Telegrama” pentru ştiri şi analize de ultimă oră!