Patru şcoli din Prahova primesc fonduri pentru Hub-uri educaţionale

Patru şcoli din Prahova primesc fonduri pentru Hub-uri educaţionale
Patru școli din Prahova îşi vor înființa hub-uri educaționale, prin Fondul Ştiinţescu (Foto: Fundaţia Comunitară Prahova)
Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

Patru școli din Prahova îşi vor înființa hub-uri educaţionale, prin Fondul Ştiinţescu, dezvoltat de Federaţia Fundaţiilor Comunitare din România. Proiectele urmăresc crearea unor laboratoare interactive, care să conecteze profesorii şi elevii cu noile tehnologii.

Fundaţia Comunitară Prahova a anunţat miercuri câştigătorii finanţărilor nerambursabile oferite prin Fondul Ştiinţescu, ediţia 3.0. Graţie acestor granturi, patru unităţi de învăţământ îşi vor crea hub-uri educaţionale, menite să ajute la dezvoltarea tehnicilor de predare şi la creşterea interesului elevilor pentru ştiinţe.

4 noi hub-uri educaţionale în Prahova

Cei patru câştigători sunt Liceul "Aurel Vlaicu" din Breaza, Şcoala Gimnazială din Filipeştii de Târg, Liceul "Elie Radu" Ploieşti şi Şcoala "H.M. Berthelot" Ploieşti.

Ne bucurăm să anuntăm cele 4 Hub-uri Științescu care se vor înființa anul acesta:
1. Liceul Teoretic «Aurel Vlaicu», Orașul Breaza – Hub-ul Educațional Știintescu: Proiectul își propune să crească interesul elevilor și să promoveze o atitudine de tipul «Știința fără bariere». Prin atelierele de Robotică, Fotografie, Astronomie, Ecologie, elevii sunt încurajați să descopere, să găsească soluții la probleme, să observe și să explice fenomene.
2. Școala Gimnazială Comuna Filipeștii de Târg – Hub-ul Educațional Știintescu Historical Upgrade for Basic Education and Science (HUB-ES): Înființarea Clubului de tehnologii având aplicabilitate în cadrul orelor de fizica -construirea spațiului, al serelor, chimie -substanțe hrănitoare, biologie, dezvoltarea plantelor, educație tehnologică – proiect antreprenorial și informatică/tic – studiu în format digital, proiectare, prezentare, fotografii.
3. Liceul Tehnologic energetic «Elie Radu» Mun. Ploiești – HUB Educational Stiintescu Elie Radu – ERCAST(Educație, Respect, Comunicare, Acțiune, Succes și Temeritate). Hub educațional ERcast este destinat elevilor de liceu cu vârste între 14 și 18 ani, pasionați de discipline din zona educației STEM (știință, tehnologie, inginerie și matematică) și cuprinde ateliere de mecanică, fizică, cursuri programare 3D, dezvoltare personală, orientare profesională, dicție și vorbit în public.
4. Școala Gimnazială «Henri Mathias Berthelot» Ploiești – Hub-ul Educațional Științescu: dezvoltarea ofertei educaționale nonformale a școlii, acces la mijloacele și activitățile STEAM în mod gratuit pentru elevi, promovarea colaborării între profesori și crearea unor resurse educaționale proprii", a anunţat Fundaţia Comunitară Prahova.

Fiecare dintre cele patru hub-uri educaţionale beneficiează de un grant de 21.500 de lei prin Fondul Ştiinţescu.

Fondul Științescu ediția 3.0 este implementat în judeţ de Fundaţia Comunitară Prahova, în parteneriat cu Romanian-American Foundation și Federaţia Fundaţiile Comunitare din România.

Urmăreşte pagina de Facebook „Telegrama” pentru ştiri şi analize de ultimă oră!

Image