Astăzi încep înscrierile în cadrul ultimei etape de admitere în învățământul profesional și dual. Cererile pot fi depuse vineri, până la ora 14.00, iar luni și marți, în intervalul 10.00 - 15.00, urmând ca repartizarea candidaților să fie făcută în cursul zilei de miercuri, 4 septembrie, în ședința publică organizată de Inspectoratul Școlar Județean Prahova.
Vezi aici ce trebuie să cuprindă dosarul de înscriere.
În județ mai sunt disponibile, la acest moment, 533 de locuri libere, în învățământul profesional și dual, în 23 de unități de învățământ.
Lista completă a specializărilor și societăților care vor asigura practica la aceste clase poate fi consultată AICI.
În funcție de alegerea lor, absolvenţii clasei a VIII-a vor putea beneficia de o bursă de 200 lei lunar (de la bugetul de stat), dacă elevul este înscris la învăţământul profesional, sau minimum 400 lei lunar (200 lei de la bugetul de stat şi minimum 200 de lei de la operatorul economic cu care elevul încheie un contract individual de practică), dacă elevul este înscris la învăţământul dual. Operatorii economici care au acceptat colaborarea cu unităţile de învăţământ vor fi în parteneriat direct cu acestea pentru a asigura pregătirea practică în companii. Obiectivul este scăderea deficitului de forţă de muncă calificată, prin angajarea elevilor la finalizarea studiilor sau pe perioada vacanţelor şcolare, în condiţiile îndeplinirii condiţiilor de vârstă şi a altor condiţii specifice prevăzute în Codul muncii.