Ministerul Educației a lansat, marți, educatiacontinua.edu.ro, portalul care include detaliile referitoare la normele pentru reluarea cursurilor în învățământ, în contextul pandemiei. Site-ul este structurat pe cicluri de învățământ, dar ar și o secțiune dedicată formării cadrelor didactice.
"În această perioadă am elaborat ghidurile metodologice, ghiduri pentru organizarea și desfășurarea activităților în cadrul unităților de învățământ. Aceste materiale au fost concepute pentru fiecare nivel de învățământ, prin raportare la particularitățile acestora. Astfel, Ministerul Educației și Cercetării pune la dispoziție ghiduri pentru: educație timpurie, învățământ preșcolar, învățământ primar, gimnazial și liceal, dar și pentru învățământ vocațional, profesional și tehnic și, nu în ultimul rând, pentru învățământul special. Toate aceste materiale-suport sunt publicate pe educatiacontinua.edu.ro”, a declarat Monica Anisie, ministrul Educației și Cercetării.
Potrivit informării transmise de MEC, marți, pe 1 septembrie, portalul a fost creat cu scopul de a facilita accesul direct la informare pentru actorii din sistemul național de învățământ: elevi, studenți, părinți, cadre didactice, precum și pentru alte categorii de public. Acesta va cuprinde toate documentele emise de către Ministerul Educației și Cercetării și Ministerul Sănătății pe această temă: norme, ghiduri, regulamente, metodologii, dar și alte documente din același spectru tematic, grupate pe arii de interes, respectiv cicluri de învățământ.
Ministrul Educației a anunțat, astăzi, că instituția va pune în funcțiune și o linie TelVerde, pentru informarea părinților și a elevilor.