Un ordin semnat de ministrul Educației, Ligia Deca, stabilește cum vor fi repartizate, la nivel național, cele 1.200 de noi posturi de consilier școlar. Cei mai mulți consilieri vor ajunge în județe în care raportul era chiar și de un specialist la aproximativ 3.000 de elevi.
„Cele 1.200 de posturi au fost repartizate în toate cele 42 de județe, pentru acest demers fiind avute în vedere mai multe criterii obiective. În primul rând, s-au corectat decalajele istorice înregistrate între județe. În al doilea rând, s-a ținut cont de diferențele de densitate a populației școlare de la un județ la altul. Astfel, se vor înființa cabinete de consiliere școlară în unități de învățământ de dimensiune mică și medie, cele mai multe dintre acestea fiind localizate în mediul rural.
Prin alocarea noilor posturi, se va ajunge la o medie națională de aproximativ un consilier la 800 de elevi și preșcolari. Situația din anumite județe va fi vizibil schimbată, deoarece raportul consilier/număr de elevi va fi îmbunătățit chiar și de 4 ori.
Cele mai multe posturi au fost repartizate în județele unde raportul era de 1 consilier la peste 3.000 de elevi, cum ar fi Prahova, Giurgiu sau Neamț.
În alte județe au fost repartizate mai puține posturi, întrucât s-a constatat că raportul mai sus menționat este mai mic: Hunedoara (raport de 1 consilier la peste 800) sau Bacău (raport 1 consilier la aproape 1.000 de elevi)”, menționează o informare transmisă de Ministerul Educației.
Următoarea etapă este ca inspectoratele școlare și centrele județene de resurse și asistență educațională să organizeze concursuri pentru ocuparea celor 1200 de posturi.
„Posturile vor putea fi scoase la concurs pentru perioadă determinată chiar de la momentul repartizării, urmând să fie publicat anunț pentru ocuparea acestora, în cadrul concursului național pentru posturile didactice”, menționează sursa citată.
Datele furnizate de Ministerul Educației arată că, în prezent, sunt încadrați 2.288 de consilieri în cabinete de asistență psihopedagogică, pentru un total de 2.751.233 elevi şi preşcolari din învățământul public de masă din țară. Creșterea numărului de consilieri școlari va contribui la atingerea unor obiective precum creșterea accesului elevilor și preșcolarilor la servicii de asistenţă psihopedagogică, orientare școlară și vocațională; extinderea rețelei de cabinete școlare de asistență psihopedagogică; extinderea activităților de prevenire a violenței școlare în cadrul campaniei „Nu sunteți singuri! Împreună oprim violența din școli”; creșterea accesului la activități de informare, consiliere și sprijin pentru elevii în risc de excluziune școlară și pentru familiile acestora.
Urmăreşte pagina de Facebook „Telegrama” pentru ştiri şi analize de ultimă oră!
Sursa foto: econsiliere.blogspot.com