Profesoarele pot rămâne la catedră, ca titulare, până la 68 de ani

Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

Profesoarele pot rămâne la catedră, peste vârsta de 65 de ani, potrivit modificărilor aduse de ministrul Educației, prin ordin, Metodologiei privind mobilitatea personalului didactic, document publicat în Monitorul Oficial. Cadrele didactice interesate să predea încă trei ani, după împlinirea vârstei de 65 de ani, trebuie să depună două cereri la secretariatul școlii, până pe data de 31 ianuarie 2019.

Una dintre cereri se va referi la continuarea executării contractului individual de muncă până la 65 de ani după împlinirea vârstei standard de pensionare, iar a doua va solicita menținerea în activitate ca titular, în funcția didactică peste vârsta de 65 de ani, potrivit edupedu.ro.

Ordinul nr. 5.728 care modifică metodologia-cadru privind mobilitatea personalului didactic în anul școlar 2019-2020 a fost publicat miercuri, 9 ianuarie, în Monitorul Oficial.

"Personalul didactic titular din învățământul preuniversitar, cu gradul didactic I sau cu titlul științific de doctor, care, până la 1 septembrie 2019, împlinește vârsta de 65 de ani, efectuează stagiul minim de cotizare și dovedește competență profesională deosebită, a obținut calificativul “Foarte Bine” și nu a fost sancționat disciplinar în ultimii 5 ani școlari încheiați, poate fi menținut în activitate ca titular, în funcția didactică până la 3 ani peste vârsta de 65 de ani, la cerere, conform prezentei Metodologii" este noul articol din metodologie.

Numărul profesorilor și personalului din gimnaziu cu vârsta peste 65 de ani, aflați conform legii la pensie, s-a dublat din 2013 până în 2016, potrivit Eurostat. Aceeaşi tendință se observă și la liceu.

 

Image